În contextul începerii unui an școlar marcat de pandemia COVID-19, care aduce provocări noi pentru mulți elevi vulnerabili deja expuși unor probleme de integrare școlară, CEZ Vânzare oferă tablete, internet timp de doi ani și instruire digitală pentru toți cei implicați în demersul educativ – de la copii și părinți, până la profesori.
CEZ România alături de Salvați Copiii au dotat astăzi copiii de la Școala Gimnazială Nr.2 din Reșița cu 19 tablete, pentru facilitarea învățării de la distanță. Inițiativa de azi este doar una dintre cele pe care Grupul CEZ în România le are în această direcție întrucât toate proiectele CEZ, tradiționale sau noi, au ca obiectiv digitalizarea activității copiilor pentru a fi pregătiți în cadrul școlii online.
„CEZ Vânzare, furnizorul de energie electrică și-a ținut promisiunea pe care și-a asumat-o pe termen lung față de generația viitoare și anume am reușit cu ajutorul clienților noștri care au contribuit în mod activ alegând produsul CEZ Vânzare, să dotăm copiii acum la început de an școlar cu aceste absolut necesare tablete. Împreună cu Salvați Copiii facem același lucru pentru aproximativ 450 de copii din județele Timiș, Caraș-Severin, Argeș și Dolj”, a declarat Ramona Nicola, specialist relații publice în cadrul Grupului CEZ în România.
În județul Caraș-Severin, 79 de tablete au fost distribuite la 4 școli,18 tablete pentru beneficiarii din cadrul Colegiului Național Mircea Eliade Reșița, 17 tablete pentru Școala Gimnazială Mihai Peia din Reșița, 19 tablete pentru Școala Gimnazială Nr. 2 din Reșița, 25 de tablete pentru Școala Gimnazială Văliug.
„Astăzi a avut loc o ultimă întâlnire în cadrul proiectului „Promisiune pentru viitor” unde avem partener CEZ România, din 2011 sunt prezenți în Caraș-Severin, preluând o parte din microcentralele pe care le avem în zonă. Firesc că, gândul loc pentru copiii din România trebuia să se oprească și la cei din Caraș-Severin având în vedere că sunt alături de noi prin preluarea acelor microcentrale din jurul Reșiței”, a declarat președintele Salvați Copiii, filiala Caraș-Severin, Măriuța Simionescu.
Cu aceste tablete oferite astăzi, reprezentanții Școlii Nr.2 susțin că toți copiii au acces la educația online, fiind luate toate măsurile în acest sens.
„Ne bucurăm că astăzi am avut parte de un asemenea eveniment în care Grupul CEZ și Salvați Copiii ne-au făcut această bucurie de a aduce școlii noastre 19 tablete pentru copii., acum când educația digitalizată este extraordinară în perioada pandemiei și suntem bucuroși și le mulțumim pentru această inițiativă”, a declarat Adina Tâmpa, coordonator de proiecte și programe în cadrul Școlii Gimnaziale Nr.2 Reșița.
„Noi am fost aleși pentru acest proiect numit „Promisiune pentru viitor” datorită faptului că am fost centru Salvați Copiii timp de doi ani la rând. Copiii noștri vor beneficia astfel de device-uri pe perioada a doi ani și sperăm să le fie de folos dacă vom avea parte de scenariul galben, și nu numai, căci ei vor putea lucra, dacă tot trăim în era tehnologiei, cu programele educative și platoformele preinstalate pe aceste tablete”, a declarat Ozana Drăgilă, cadru didactic și reprezentant Salvați Copiii în cadrul Școlii Gimnaziale Nr.2 Reșița.
Lorena POENARU