Comisia pentru Petiții a Parlamentului European susține demersul europarlamentarului Victor Negrescu

pe

Comisia pentru Petiții a Parlamentului European a supus dezbaterilor petiția depusă de europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, realizată cu sprijinul PES Activists România și a Partidului Social Democrat, și semnată de circa 50.000 de persoane, privind drepturile lucrătorilor români din Uniunea Europeană.

În cadrul dezbaterilor, membrii Comisiei pentru Petiții au susținut propunerile europarlamentarului român privind nevoia ca drepturile lucrătorilor români să fie respectate și au solicitat Comisiei Europene, prezentă la audieri, să întreprindă măsuri ferme pentru ca astfel de situații precum cele de anul trecut când drepturile muncitorilor români au fost încălcate, să nu se mai întâmple.

„Prin această petiție solicităm, în numele celor afectați de nedreptățile prezentate în cadrul documentului discutat astăzi, sprijinul Parlamentului European în vederea respectării drepturilor lucrătorilor români din Uniunea Europeană. Petiția noastră, inițiată de PES activists România împreună cu Partidul Social Democrat și numeroase structuri asociative și sindicale, semnată de 50.000 de persoane până la data depunerii, și alte zeci de mii ulterior, se dorește a fi un apel consistent pentru un demers european în vederea protejării lucrătorilor mobili din Uniunea Europeană, atât cu caracter sezonier, cât și transfrontalier sau intra-european. Documentul transmis instituțiilor europene prezintă situații exacte prin care lucrători europeni, în cazul de față români, sunt puși în fața unor situații ce contravin clar legislației europene și naționale în materie de drepturi sociale și medicale”, a explicat demersul eurodeputatul social-democrat.

Spețele prezentate în cadrul petiției se referă la perioada de lockdown de la începutul crizei COVID-19, când un număr important de lucrători români au fost transportați, fără respectarea normelor sanitare și sociale stabilite la nivel național sau european, în diferite state membre ale Uniunii Europene, pentru efectuarea unor munci sezoniere sau activități de tip social în baza unor acorduri bilaterale agreate între respectivele țări și Guvernul României. Petenții au arătat că în respectivele acorduri, în forma comunicată public, se indică posibila depășire a cadrului de reglementare european privind criza COVID-19.

Comisia pentru Petiții a decis să continue investigația și să trimită o scrisoare autorităților române privind situația lucrătorilor români, în care să atragă atenția asupra încălcărilor privind legislația europeană și națională în materie de drepturi și standarde sociale și medicale.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei