Pachete cu rechizite școlare pentru 3.400 de elevi din Caraș-Severin!

modelmic

3.400 de elevi din județul Caraș-Severin, atât din cursul primar cât și din cel gimnazial vor beneficia anul școlar 2018-2019 de pachete cu rechizite, distribuite de Inspectoratul Școlar Județean. Suma alocată pentru achiziționarea acestora se ridică la 101.740 de lei.

Conform legii, rechizitele se acordă elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi, care se află în întreținerea familiilor ce au un venit mediu net pe lună pe membru de familie de maximum 50% din salariul minim brut pe țară. În Caraș-Severin, cele peste 3.000 de pachete vor fi împărțite după cum urmează: 479 pentru elevii de la clasa pregătitoare, 487 pentru cei din clasa I, 1137 pentru elevii din clasele II-IV, 873 pentru cei din clasele V-VII și 424 pentru elevii din clasa a VIII-a.

În ceea ce privește manualele școlare, inspectorul școlar general Lenuța Ciurel dă asigurări că la începerea noului an școlar toate manualele vor fi pe băncile elevilor, în ciuda unor zvonuri apărute în ultima perioadă cu privire la lipsa unora dintre acestea.

Cu manualele școlare stăm foarte bine, datorită faptului că pentru clasele la care am avut manualul școlar pe continuitate, avem asigurat stocul pentru toți elevii. Singura problemă ar fi putut să fie la clasa a VI-a, unde sunt în curs de emitere, dar marți am primit mesaj de la Minister că au ieșit ultimele manuale școlare. Acestea urmează să ajungă până la 1 septembrie în depozitul nostru de manuale. Deci se începe anul școlar cu toate manualele pe bănci”, a declarat Lenuța Ciurel.

foto: lugojeanul.ro

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei