Dumitru Rujan, despre moțiunea PSD: „Susținem o coaliție de guvernare pregătită să facă reforme reale”

rujan

Început de săptămână „de foc” la Camera Deputaților, după cum a relatat parlamentarul liberal cărășean, Dumitru Rujan, deputații având în dezbatere, în această perioadă, mai multe proiecte legislative.

Luni s-a dezbătut în Parlament moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății și urmează ca votul asupra moțiunii să fie dat în ședința de miercuri. Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis a solicitat după finalizarea dezbaterilor ca moțiunea să fie supusă la vot în ședința respectivă și nu miercuri, cum decisese Biroul permanent, iar cererea a dus la dispute cu reprezentanții partidelor din coaliția de guvernare.

Președintele de ședință, deputatul USR PLUS, Cristina Pruna, a respins însă cererea liderului deputatilor PSD și a închis ședința.

Deputatul cărășean Dumitru Rujan a catalogat această decizie a PSD privind plecarea lui Vlad Voiculescu ca fiind una iresponsabilă într-o perioadă în care ar trebui susținută în mod special campania de vaccinare.

Un gest iresponsabil, aș spune, având în vedere că în această perioadă toate eforturile noastre ar trebui să se îndrepte spre susținerea campaniei de vaccinare.

Dar, suntem într-o democrație și vom arăta că susținem o coaliție de guvernare care este pregătită să facă reforme reale”, a declarat deputatul liberal cărășean, Dumitru Rujan.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Sorin

    Mai du-te in ……….. 30 anii la putere și ne aburești de reforma haidy paaa sper ca k sa scăpăm de voi in viitorul apropiat

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei