Dezastrul continuă la CSM Reșița! În 10 oameni, FCU Craiova s-a distrat cu „rosso-nerii suntem noi!“

FCU Craiova peste CSM Resita

Am auzit că unii se tem să vorbească despre dezastrul care a pus stăpânire pe mișcarea sportivă reșițeană. Că ar fi oareșce vibrații și accente interlopiste care la un semn dictat de anumiți băieți ale căror scaune se mișcă în stil Parkinson, te scutură de impresiile de analist sportiv, până îți bagi mințile-n cap, măi „grande giornalisto“. Cum nu mă mai sperii după multele peripeții trăite în viața mea și le iau pe toate așa cum vin, nu mă voi da în lături nici de această dată să spun că la clubul CSM Reșița situația e de mai multe etape una gravă, care prezintă umflături.

Umflături în ceea ce privesc niște salarii nemeritate al unor jucători și conducători de club iar gravă pentru situația din clasamentul Ligii a II-a a echipei CSM Reșița.

Strategia Bobar tradusă de Taban: Dacă e să murim, atunci s-o facem ca și instrumentiștii de pe Titanic! Adică, ne-am făcut de râs atâtea etape, de râs ne-om face până la capăt!

Eu sunt unul dintre „nebunii“ care au sperat că lucrurile vor funcționa în Valea Domanului odată cu promovarea în Liga a -II-a. Argumentele sunt dintre cele mai clare și nu cred că pot fi contestate: primăria și Consiliul Local al municipiului Reșița susțin echipa, au venit și sponsori în Valea Domanului, avem și galerie…se prefigurau premisele performanței! Nu, nu visam la o promovare pe care nici măcar n-o puteam satisface din punct de vedere al regulamentelor FRF. Dar măcar să fim o echipă care să impună respect prin jocul ei, o echipă temută, grație acestui brand de oraș fotbalistic pe care îl avem, al achizițiilor făcute, al susținerii consistente. Plus că președinți pe la acest club i-am înhămat pe granzii Lolea & Bobar, unul recomandat de Burleanu, celălalt de Borcea, că doar nu puteau să meargă amândoi la brațul unicului președinte al FRF. Apropos, nea Burleanu, ne-ai promis că omul matale va face minuni la AJF Caraș după ce ne-a prezentat platforma program pe care-am ascultat-o cu sufletul la gură, Vio L. reales la al II-lea congres la cârma asociației care coordonează ligile IV și V, dar nea Bu-Bur-Leanu decât că ne-ai cam păcălit. Ce spui? Ah, e de la pandemie… Serios? înțeleg, înțeleg și că omul intră acum consilier județean, mai tămâiază nea Vio L. și pe la Recolta Ezeriș, are și țăitung liberal gazetacopypaste, deci tot pe politică o ardeți…corect, nea Răzvi, păi ce dracu de performanță să așteptăm și pepinieră de jucători, când voi vă conduceți după dictonul dacă politică nu e, nimic nu e!

În fine, reîntorcându-ne la situația de la CSM Reșița, după cum ați auzit, am jucat cu Craiova lui Mititelu, un lider la care am reușit să-i consolidăm poziția și i-am asigurat Play-Off-ul. Că ăștia suntem noi, altruiști, nu putem să nu-i ajutăm pe cei din Liga 2. I-am ajutat pe toți în 2021, dictonul nostru în Valea Domanului fiind „Tărâmul făgăduinței, de unde nicio echipă nu va pleca supărată“ sau „Cum scoți un punct în 6 etape? Jurnal președintelui „Poftim?“

FCU Craiova a jucat trei sferturi din partidă în 10 oameni și chiar și-n inferioritate „prăzarii“ au marcat de două ori în poarta lui Cobrea prin Andrea Compagno – min.19 și Robert Răducanu – min.56. În tot acest timp noi am avut ocazii, ne-am chinuit, ne-am scremut să scoatem ceva în preajma porții lui Mogoșanu dar show-ul a fost în cele din urmă total de partea craiovenilor. Și în spatele gardurilor și pe terenul de fotbal. Bobby să-ți mai zic ceva? Da, nu ne-am mai luat prăduiala la portbagaj de 6-0 ca și-n etapa anterioară cu birtașii de la Recea, începem să pierdem cu stil, ceea ce e cu adevărat încurajator. Uite Bobby, ca să vezi că mie nu mi-e frică de cei pe care i-ai speriat cu interlopii care te apără la Reșița, eu zic că ar trebui să pleci puțin, să mai studiezi pe la niște cluburi mari, așa cum i-ai trimis în exil, la rândul lor, pe Dorinel Munteanu și pe Leo Doană ca să își revizuiască comportamentul. Totuși, la cât mă pricep eu, se pare că nu la antrenori era problema. Poate o fi la președintele clubului?

Nu spun neapărat că am dreptate, s-ar putea să greșesc, dar merită să încercăm. Eu te iubesc în continuare și te consider un băiat de caracter. Arată-mi că n-ai fost deposedat de această calitate. Deși te chinui cu Măldărășanu ca soluție de avarie, faci lobby la Nelu Popa cum că ai avea know how-ul necesar să salvezi Titanicul după ce-a lovit aisbergul și să-l repui pe canalul navigabil, eu cred că tu ai o singură mare problemă: nu mai ai credibilitate. Poți să minți pe la caon, pe la ce publicație și televiziune vrei tu, de mine nu-ți permit să-ți bați joc. Sau câți antrenori trebuie să mai aducem la CSM ca să înțelegem că achizițiile pe care ți-ai pus tu, Bobby, semnătura sunt, să spunem la modul diplomatic, departe de ceea ce îi trebuie Reșiței ca să rămână în eșalonul 2 fotbalistic românesc. Ai făcut un antrenor de Liga a III-a să spună, după ce ne-a urmărit în Valea Domanului, că la lotul pe care-l are n-ar avea mari emoții într-un meci cu CSM-ul…Aceste lucruri grele ne doare la corason, Bobby…

Evident, la ce salarii le oferi la flașnetele dezacordate din banul meu, al cetățeanului care își plătește la timp impozitele și taxele la Bugetul Local Reșița și a celorlalți reșițeni, puteai să îl rogi pe Vio L. să îți facă o selecție de vis din Liga 4, 5 și divizia Onoare (știi doar că l-a descoperit pe Ovidiu Popescu de la FCSB?) și cred că era mai onest cu tine în ceea ce privește raportul preț/calitate, decât păcăleala asta de echipă pe care te chinui să ne-o vinzi etapă de etapă…

P.S. Să înceapă reconstrucția în Valea Domanului, dar cu cine domn primar?

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Sergiu

    Felicitari pentru articol, pana la un punct. Trebuia spus mai din timp. Bobar nu a demonstrat nimic, oriunde a fost. Daca el a facut transferurile, e responsabilitatea lui directa. Nu inteleg ce treaba are Lolea in imprejurarea asta. Si tu, Sergiu, ai intrat in rahat, lingand-o in *** pe Luminita. Vezi-ti de repetele tale!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei