În ultimul meci al anului, în cadrul etapei a XV-a, rossonerii au întâlnit, într-un al doilea derby bănăţean, după cel cu ASU Politehnica, echipa Ripensia Timişoara. Reşiţenii veneau după două meciuri în deplasare, cu Farul, respectiv Rapid, în care au reuşit să acumuleze doar un punct după remiza cu echipa giuleşteană. Oaspeţii s-au prezentat după aproape o lună de pauză, din cauza unor probleme legate de COVID-19,dar şi după meciul pierdut la masa verde, în faţa celor de la CS Mioveni tot din cauza virusului, prezent, de data aceasta, la echipa argeşeană.
După perioada de tatonare, reşiţenii au pus încet, încet, stăpânire pe joc, reuşind una dintre cele mai frumoase reprize din acest campionat. Dominarea rossonerilor a fost concretizată în minutul 14 când, după o fază „şcoală”, mingea ajunge pe partea dreaptă la Bogdan SZIJJ, acesta centrează în careul timişorean de unde, vârful nostru, Victor ASTAFEI reia cu capul, trimiţând mingea în colţul lung al porţii oaspete. Jocul slab al timişorenilor din prima repriză a oferit gazdelor alte ocazii de a înscrie prin Victor ASTAFEI, Alin DUDEA, Emanuel DAT sau Andrei DUMITRAŞ. În minutul 27 antrenorul nostru, Alin MINTEUAN, este nevoit să facă o primă modificare datorită accidentării lui Alin DUDEA în urma unei intervenţii în propriul careu, în faţa unui atacant timişorean. Astfel, a fost introdus Daniel CIOBANU. Cel de-al doilea gol al rossonerilor a venit în minutul 40 când, în urma unei lovituri libere tot de partea dreaptă executată de către Laurenţiu BUŞ, centrarea este reluată elegant în gol de către Laurenţiu BREŞNENI. La finalul primei reprize oaspeţii noştri au avut o ocazie dar Alberto COBREA a plonjat şi a respins. La faza imediat următoare, scorul putea să ia proporţii dar Victor ASTAFEI, plecat din propria jumătate de teren, după o cursă extraordinară de aproximativ de 50 de metri a ajuns la în careul timişorean, dar a şutat puţin pe lângă stâlpul din dreapta al porţii apărate de către Ştefan DOBRE.
În repriza a doua timişorenii au încercat să reducă diferenţa de pe tabela de marcaj, dar prima ocazie a aparţinut reşiţenilor, prin Cristian DANCI. Deşi elevii lui Cosmin PETRUESCU au urcat mai mult în jumătatea noastră, reşiţenii au respectat sfaturile lui Alin MINTEUAN şi au fost la cârma partidei. Ocaziile au fost tot de partea noastră prin Laurenţiu BREŞNENI, reluare cu capul în dreapta portarului, Laurenţiu BUŞ care din interiorul careului mare nu a reuşit să-l învingă pe goalkeeper-ul timişorean, dar şi Adrian ILIE, şut peste poartă.
Fluierul final al arbitrului a consfinţit victoria reşiţenilor, un cadou făcut suporterilor de Moş Nicolae. Guardia Rossoneră a fost, din nou, la datorie pe „dealul-tribună” din spatele tribunei a II-a. O victorie muncită, a treia pe teren propriu, care ne-a dus până pe locul 12, cu un total de 18 puncte, dintre care 10 cu staff-ul condus de către Alin MINTEUAN .
Reşiţenii au început jocul în următoarea formulă: Alberto COBREA – Lorenzo ACKA, Andrei DUMITRAŞ, Alin DUDEA (min. 27, Daniel CIOBANU), Bogdan SZIJJ – Cristian DANCI, Laurenţiu BREŞNENI (min. 87, Robert BOBOC), Emanuel DAT (min. 69, Vlad CHERA) – Laurenţiu BUŞ, Victor ASTAFEI (min. 87, Denis BRÎNZAN), Adrian ILIE. Pe bancă au luat loc şi: Cristian ZIMMERMANN, Ovidiu RAŞOVEANU, Nini POPESCU, Deivydas MATULEVICIUS, Robert MIHALY (junior din pepiniera proprie, care nu a împlinit nici 16 ani!).
La finalul meciului, Alin MINTEUAN, antrenorul rossonerilor a declarat:
„Acesta a fost cel mai greu joc de când am venit la Reșița, ținând cont că este ultimul din acest an. Am întâlnit de-a lungul carierei mele momente de acest gen și am încercat să-i mențin concentrați pe jucători. Sunt foarte bucuros că au ținut cont de ceea ce am spus și că au tratat meciul cu maximă seriozitate. Mă bucur că am câștigat și nu am primit gol. Totuși, sunt puțin supărat că am tratat unele faze de poartă cu prea multă superficialitate și acest lucru nu se face. Nu aveam voie să tratăm astfel unele faze. Consider că am jucat foarte bine acest meci, am fost motivați, am reușit să facem un pressing foarte agresiv și de aceea îi felicit pe băieți. Nu aș fi dorit să vină această pauză, echipa este în acest moment într-o formă foarte bună și îmi doresc mult mai mult de la acest lot deoarece are valoare și potențial. Poate doar mental jucătorii sunt un pic blocați, dar în ultima perioadă și-au mai revenit puțin. Am fi putut obține mai multe puncte, dar vom vedea de la anul ce va fi.”
Pentru reşiţeni urmează o vacanţă binemeritată, reîntâlnirea fiind programată în a doua decadă a lunii ianuarie 2021. Prima etapă din anul viitor este programată în data de 20 februarie, când vom juca pe terenul celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc.
Miruna MIHANCEA