
O ordonanță de urgență privind migrația aleșilor locali va mai fi posibilă în ipoteza în care un proiect de alianță, precum USL, va fi rupt de către unul din partenerii acelei alianțe. Acest considerent a fost rostit de către Președintele Executiv al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea la întâlnirea de la Reșița de ieri, cu presa. „Eram în situația în care în această vară au apărut blocaje administrative în aproape toate localitățile și județele din România. Aceasta pentru că după ruperea USL, PNL a fuzionat cu PDL și toți consilierii locali și județeni care fuseseră aleși pe lista USL, în urma unei negocieri de bună credință, la paritate, s-au trezit în minoritate iar proiectele depuse de primari și președinții de consilii județene, depuse la Ministerul Dezvoltării și la alte ministere erau blocate din lipsa majorității pentru hotărârile necesare pentru aceste proiecte. La o primă evaluare, am pierdut sau nu am cheltuit aproape 800 de milioane de euro din cauza acestui blocaj, conform datelor puse pe masă de Dragnea. Ne-am aflat în fața a două opțiuni: una politicianistă de a nu adopta această măsură cerută de Asociația Primarilor de Comune și de Asociația Primarilor de Orașe, Municipii și de Consilii Județene sau să ne asumăm eventuale critici ș eventuale costuri electorale dar să deblocăm țara. Premierul a ales să își asume deblocarea țării, nivelul de absorbție al fondurilor europene a crescut ulterior iar acea diminuare a creșterii economice din vară a fost generată chiar de acest blocaj. Dragnea consideră că dacă va mai exista în viitor o asemenea situație, precum ruperea USL-ului, sunt șanse de a se mai produce o asemenea ordonanță de urgență. „E bine ca cetățenii să nu fie mințiți. Dacă vii în fața lor cu un proiect politic e bine ca acesta să se realizeze pentru perioada pe care te-ai angajat în fața lor că îl vei face“, consideră șeful executivului PSD din România, Liviu Dragnea.
Dragnea: „Sper ca Sorin Frunzăverde să înțeleagă că Iohannis nu este proiectul lui și nici al acestui județ“
Întrebat de jurnaliștii prezenți care este legătura actuală cu Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, Liviu Dragnea a afirmat că acesta rămâne un om cu o bogată experiență politică, mult mai priceput decât mulți dintre cei aflați în ACL la nivel central, un om de care l-au legat relații bune de-a lungul timpului. Dragnea își dorește ca Frunzăverde să înțeleagă că interesele României sunt mai mari și mai importante decât un grup mic și nervos din jurul lui Iohannis iar liderul cărășean să pună umărul ca România să fie condusă de cel care trebuie, în acest moment. Întrebat dacă aceasta înseamnă dorința PSD în privința înregimentării lui Frunzăverde în cadrul mișcării social democrate, Liviu Dragnea a răspuns diplomatic: „Eu i-am transmis mesajul lui Sorin Frunzăverde. Și sunt sigur că el înțelege acest lucru. Nu trebuie să-i traduc din română în română.“
Sergiu TABAN
adica in functie de cum are nevoie PCR scuze PSD
liviule, lasa-ooooooooooooooooo!