Valeria Schelean: „Proiectul privind grațierea și dezincriminarea unor infracțiuni ar putea slăbi lupta anticorupție din România”!

modelmic

Valeria Schelean-Șomfelean critică în termeni duri planul Guvernului PSD-ALDE privind grațierea și dezincriminarea unor infracțiuni, susținând că acest proiect ar putea slăbi lupta anticorupție din România.  Deputatul liberal afirmă chiar că politicienii social-democrați și-au făcut un obicei din a încerca să slăbească puterea judecătorească și lupta anticorupție, arătând că potrivit statisticilor oferite de organele judiciare, infracțiunea de abuz în serviciu este cercetată în aproximativ o treime din dosarele instrumentate de către DNA și vizează inclusiv nume marcante ale partidului aflat la guvernare.

Premierul Sorin Grindeanu dorește să implementeze măsura printr-o Ordonanță de Urgență, fără să motiveze însă temeinic cerința urgenței, precizează Schelean, arătând că dacă proiectul va fi adoptat prin OUG, aceasta și-ar produce efectele de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, fără a mai  ajunge în discuția Parlamentului.

„Pretinsul scop al Ordonanței de Urgență privind grațierea este acela de a decongestiona peniteniciarele, fiind indicată iminența unei decizii pilot a CEDO, nepronunțată la acest moment împotriva Statului Român, doar în cazul altor state europene, deși, în mod evident, Executivul nu are de unde să anticipeze nici pronunțarea unei asemenea soluții de către Curte, nici considerentele pentru care aceasta ar putea fi adoptată. Cu toate acestea, grațierea propusă de Guvern nu privește doar persoanele condamnate la pedeapsa închisorii cu executare, ci și persoanele condamnate la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei, despre care, în mod evident, nu se poate spune că generează aglomerarea penitenciarelor.

Concomitent însă cu acest demers inițiat de Guvern, prin care se grațiază pedepsele cu închisoare de până la cinci ani, Executivul vine și cu o propunere de modificare a Codurilor penale, astfel că abuzul în serviciu va fi incriminat doar dacă există un prejudiciu de peste 200.000 de lei, urmărirea penală în acest caz neputând fi demarată decât pe baza unei plângeri, deci nu și în situația autosesizării organelor judiciare. De asemenea, denunţul se poate face în cel mult şase luni de la comiterea faptelor, iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată”, susține Schelean, prin intermediul unui comunicat de presă.

Deputatul cărășean este de părere că luările de poziție ale românilor în stradă, din simț civic, ale magistraților, prin organizațiile lor profesionale, ale reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Pachetelor, subliniază lipsa de consultare, de transparență și mai ales lipsa de oportunitate a unui astfel de demers.

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. otelaru

    Cine a ajuns sa-si dea cu parerea despre conduita juridica? Ce realizari pe linie juridica are aceasta GICA CONTRA in judetul nostru sau mai pe inteles ce a facut pentru judet.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei