Tinerii merituoşi au o şansă să studieze pe banii firmelor franceze

t

Şase companii franceze vor acorda burse de studii în cadrul unui parteneriat încheiat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din România. 
Thales, Pitech+, GDF-Suez, Expur, Renault și BRD vor face parte din cea de-a patra ediție a programului prin care se acordă burse de studii cofinanțate, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei, prezentat de yahoo! news.  Programul permite companiilor să “detecteze colaboratori cu potențial ridicat și să își crească  bază de talente tinere, care poate servi la dezvoltarea pe termen lung a companiilor respective”.

“De trei ani, mai mult de 30 de tinere talente românești au fost recrutate prin intermediul acestui program și au beneficiat de o bursă de formare în Franța pentru a dezvolta noi competențe pe baza unor formări de excelență în domenii variate (mecanică, informatică, management, statistică, etc.). Ca parte a formării lor, acești studenți au făcut și un stagiu de șase luni în cadrul companiei partenere, în România sau în cadrul grupului din Franța”, se precizează în comunicatul de presă.

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei