
Primul film de lung metraj care folosește ca decor Salina Turda este o producție regizată de Bryan Thurman și Luis Esteban. În Salina Turda se filmează până la sfârșitul săptămânii, dar filmările din România au început la Sighișoara și se vor termina pe platourile din București ale Castel Film. Filmul ‘Nameless’ (‘Fără nume’) este, potrivit producătorului delegat Bogdan Moncea, un thriller psihologic, transmite Agerpres.
Scenele din Salina Turda sunt turnate la o adâncime de peste 120 de metri, în Mina Rudolf. Una dintre ele reprezintă un carnaval, pentru care vor fi folosiți 130 de figuranți, în roluri de acrobați și cântăreți.
Unul dintre actorii principali este Conan Stevens, cunoscut publicului din România după rolul din “Spartacus”. Actorul are peste doi metri înălţime şi un fizic de invidiat obţinut după nouă ani de wrestling şi arte marţiale.
Administratorii minelor susţin că filmul e o modalitate extraordinară de promovare internaţională.
Adriana BAGHIU