
Guvernul a aprobat în ședința de marți proiectul de lege care prevede amenzi usturăroare pentru cei care transportă persoane fără să aibă autorizație.
Potrivit proiectului de OUG, autostopul este considerat o “practică ilicită care determină efecte negative majore asupra activităţii economice a întreprinderilor autorizate, cât şi asupra siguranţei circulaţiei rutiere”, motiv pentru care va devein ilegal. Totodată, metoda de transport cunoscută și ca „Ia-mă, nene”, dăunează bugetului de stat prin „diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate desfășurate de către persoane fizice și juridice”, se mai arată în proiectul de lege.
Prin urmare, persoanele fizice sau cele juridice nu vor mai putea realiza transport public de persoane cu un autoturism, dacă nu respectă prevederilor Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Astfel, cei are iau călători la „ocazie” vor risca amenzi între 1.000 și 5.000 lei.
Autostopul este intezis pe unele șosele din SUA, în Canada, Australia și Singapore. România figurează printre țările în care acesta se practică în mod curent, alături de Belgia, Croația, Cuba, Danemarca, Estonia, Ungaria, Islanda, Letonia, Lituania, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Africa de Sud.
Diana RADU
Asta e o nebunie! Pai sunt oameni care chiar n-au bani de transport si atunci merg cu “ia-ma nene!”.Eu am luat întotdeauna când am avut cate un loc sau doua in masina,oameni necajiti si nici o data n-am luat bani de la nimeni! Insa nu va pot descrie satisfactia pe care mi-a produs-o lumina din ochii oamenilor când am refuzat sa le iau banii pastrati in buzunar cu sfintenie ca sa-si asigure macar transportul acasa! Va spun sincer,este extraordinar si te simti minunat stiind ca,printr-un gest mic (tot mergi in directia aceea ca acel om) faci o mare bucurie unui om! Am luat si baieti,fete,domni,doamne care pareau a avea bani suficienti,dar si aceia au fost foarte fericiti ca nu li s-au luat banii si au mers pana la destinatie in conditii civilizate si gratis… Nu e bine sa ne batem joc de cei mai saraci cu asemenea legi! Si nu toti posesorii de masini fac transport “la negru”.Aia sunt cunoscuti de autoritati si aia tot vor face transport la negru.Eu,nu voi mai lua pe nimeni si multi altii la fel,insa,ar trebui sa ne gândim ca le luam unor oameni necajiti si ultima posibilitate de a se deplasa si ei in spatiu…Jenant,domnilor care ati gandit o lege ca asta!
Este o lege aberantă! Doar Ceauşescu a mai dat asemenea lege! Felicitări lui ponta şi psd-ului. Au demonstrat cât de departe pot merge cu jecmănirea populaţiei.
Această lege, împreună cu cea care prevede impozitarea centralelor termice de apartament arată cât de anti-români sunt aceşti indivizi, căci refuz să-i mai numesc oameni.
Şi întrebare: cum dovedesc că, dacă sunt cu soacră-mea în maşină, sunt rudă cu ea? Sau cu un văr de-al doilea?
Eu voi continua să iau la autostop pe oricine îmi face semn (oricum bani nu am luat şi nu iau de la nimeni), dar dacă mă opreşte vreun MILIŢIAN, nu semnez nimic şi ne vedem în instanţă. Unde LEGISLAŢIA UE PREVALEAZĂ LEGISLAŢIEI ROMÂNIEI! Şi ne vedem la Haga.
Poate cei care au propus aceasta lege,ar trebui sa asigure prima data curse catre toate destinatiile,pentru ca sunt foarte multe localitati catre care nu exista curse. Mai sunt situatii unde microbuzul care executa transportul nu au un program de plecare,aceasta se face doar in momentul in care microbuzul este plin. sunt situatii in care calatorii asteapta si peste o ora pana pleaca microbuzul si poate are 10-20 km pana la destinatie.
ASTAZI UN COLEG A PRIMIT 1000 LEI AMENDA, CERTIFICAT RETINUT,NR. INMATRICULARE , PT CA TRANSPORTA COLEGII LA SERVICIU UNDE LUCREAZA IMPREUNA A EXPLICAT CA FARA BANI DAR INUTUIL.SE BANUIESTE CA ALTUI COLEG AVAND AUTORIZATIE TAXI IA FOST INCENDIATA MASINA PROBABIL LICENTA II IMPIEDICA SA IL AMENDEZE PROBABIL A FOST MAI IEFTIN SA COMANDE INCENDIEREA. TRANSPORTATORII OARE SUNT IN STARE DE ORICE?