PP-DD şi OTV nu şi-au spus ultimul cuvânt
Parlamentarii PP-DD s-au reunit recent la sala Grupului Parlamentar din Bucureşti cu ocazia ședinței Comitetului Executiv al Partidului Poporului – Dan Diaconescu. Ședința a început printr-o intervenție audio a domnului Dan Diaconescu, ce a avut un mesaj de unitate către membrii CEX, precizând totodată că este vorba doar de o scurtă perioadă de timp până ce OTV va începe să emită și asigurându-i pe toți participanții de implicarea sa în campania electorală, inclusiv prin deplasări în fiecare județ.
Pe ordinea de zi a ședinței au figurat subiecte importante pe agenda partidului precum programul și ideologia politică a partidului, a avut loc iniţierea discuțiilor pentru afilierea la o familie politică europeană, dar s-au luat și decizii organizatorice cum ar fi numirea unor președinți de filială.
Unul dintre aspectele supuse atenției a fost cel al grupului senatorial, față de care PP-DD are câteva mențiuni de făcut, printre care faptul că în mod complet discreționar grupul parlamentar al Partidului Conservator nu a fost desființat, în ciuda faptului că nu întrunește numărul de senatori prevăzuți în statut, respectiv minim 7, fără a include membrii afiliați. În acest sens, la începutul săptămânii viitoare PP-DD va întreprinde o serie de acțiuni în scopul de a nu mai fi folosită dubla măsură, cele două grupuri ale senatorilor aflându-se în aceeași situație, cu tratament diferit, însă.
Președinta partidului, doamna Simona Allice Man, alături de fondatorul PP-DD, domnul Dan Diaconescu și ceilalți membri din conducerea partidului au anunţat cu aceeaşi ocazie iniţierea mai multor activităţi pentru perioada următoare, precum înființarea Institutului Național de Politici Publice și Bună Guvernare, înființarea „Asociaţiei pentru promovarea generației viitoare România – 2030 ” și o amplă acțiune de poziționare si comunicare în rândul societății civile.
Purtătorul de cuvânt al PP-DD România, Alexandra Dumitraşcu, ne-a transmis că Ședința Comitetului Executiv pepededist a fost un bun prilej de evaluare a activității partidului, în vederea pregătirii strategiei campaniei electorale pentru europarlamentare, pentru care au fost anunțați candidații.
,,Contrar mesajelor de intoxicare vehiculate de mereu aceleași surse controlate politic, Partidul Poporului – Dan Diaconescu își continuă strategia de consolidare, și totodată, rămâne fidel alegătorilor săi, nefiind interesat de trădarea propriului electorat prin alianțe contra firii cu partidele care au sărăcit România de-a lungul perioadei post-decembriste’’, îşi asigură Dan Diaconescu electoratul fidel.
Sergiu TABAN
