Cu un neverosimil 4-0 s-au impus rosso-nerii în faţa arădenilor! Victorie dedicată soţiei şi celor doi copii de către antrenorul Marian Pană, cărora acesta le duce dorul al Reşiţa!
Metalul Reşiţa a reuşit s-o învingă cu scorul de 4-0 pe UTA Arad, bătrâna doamnă, cu o echipă formată în majoritate din juniori, dovedind preocupare pentru jocurile din play-out care vor urma. La partidă a asistat şi antrenorul lui FC Bihor Oradea, Alexandru Pelici, cel care o va întîlni pe UTA în viitoarele partide din play-out.
Metalul Reșița s-a impus lejer, prin golurile marcate de Adrian Stoica (min. 6), Octavian Vasile (min. 60), Marco Enciu (min. 80) și Silviu Mureșan (min. 90). Cu toate acestea, antrenorul formației reșițene, Marian Pană a lăudat jocul echipei arădene.
„E greu să te motivezi când joci cu o echipă de copii, dar în primul rând țin să-i felicit pe acești copii de la Arad, pentru că i-am văzut organizându-se foarte bine în prima repriză și am intrat în cabină și i-am felicitat, a spus Marian Pană. Sper să fie un moment în care să prindă mai mult curaj pentru viitorul lor ca fotbaliști. Noi ne-am făcut jocul obișnuit și acum ne gândim la ceea ce urmează.“
Altădată un mare derby, întâlnirea de astăzi Reșița – Arad a fost una fără miză. Obiective diferite pentru cele două grupări: Metalul este în primele șase, în bătăliile din play-off, unde orice e posibil, în timp ce UTA se zbate să rămână în liga secundă. Cu cinci titulari de 18 ani, alți doi de 20 de ani (printre care și reșițeanul Ovidiu Popescu, în premieră căpitan al Bătrânei Doamne), doi de 21 de ani, și cu doar doi jucători peste 21 de ani, numai cu juniori pe banca de rezerve, de 18, 17 și chiar 16 ani, UTA a fost victimă sigură în Valea Domanului. Astfel, misiunea Metalului a fost ușurată de lipsa de experiență a adversarului.
Încă din minutul 6, Metalul a deschis scorul: Daniel Oprița a centrat de pe dreapta și Adrian Stoica l-a învins pe Horvat. După ce Octavian Vasile a nimerit bara porții arădene în minutul 25, căpitanul rossonerilor și-a luat revanșa în minutul 60, când a fructificat centrarea lui Enescu. Aceasta după o perioadă de dominare reșițeană, cu ocazii ale lui Breșneni și Szabo, servit în două rânduri de Oprița, întreruptă de contraatacul lui Trabalka, stopat la 25 de metri de poarta reșițeană de Lucian Murgoci. Ultima parte a meciului avea să aparțină nou-intraților pe teren. Mai întâi, Marco Enciu a dus scorul la 3-0, cu o lovitură de cap după un corner executat de pe dreapta de Enescu, iar în ultimul minut din timpul regulamentar de joc, Silviu Mureșan a stabilit scorul final, după ce a urmărit mingea blocată de Gornic din fața lui Enciu, la o fază la care Octavian Vasile a făcut din nou cursă bună pe partea dreaptă a depășit în viteză un adversar, a pătruns în careu și a centrat în fața porții pentru 4-0.
Antrenorul echipei Metalul Reşiţa, Marian Pană, a ţinut în mod special să dedice soţiei şi celor doi copii victoria, profund emoţionat la gândul că îi vede pe cei dragi mult prea rar, la două sau chiar trei săptămâni, familia care, aşa cum menţiona Pană, îi dă putere să meargă mai departe şi să depăşească orice obstacol.
Metalul: Zimmermann – R. Cristian, Cr. Apostol, I. Tătaru, Murgoci – Breşneni (min. 81, Cl. Ștefan), Enescu – O. Vasile, Ad. Stoica (min. S. Mureșan), I. Szabo – Opriţa (min. 77, Enciu). Antrenor: Marian Pană.
UTA: Horvat – Bocşa (min. 70, Denuț), Fl. Ardelean (min. 79, Farkaș), Gornic, Oltean – D. Dan (min. 88, Macovei), Lazea, Ovidiu Popescu, Trabalka – C. Farcaş, A. Simion. Antrenor: Stelian Gherman.
A arbitrat Teodora Albon (Cluj-Napoca), asistată de Adrian Mărginean (Aiud) și Monica Rigo (Cluj-Napoca). Arbitru de rezervă: Dorian Barzuca (Lugoj). Observatori: Silviu Bogdan (Craiova) și Valer Vancea (Oradea).
Declaraţie căpitan oaspeţi Ovidiu Popescu, de la UTA Arad:
Declaraţie antrenor Metalul Reşiţa, Marian Pană:
Cosmin VOINEA
Sergiu TABAN
