Lansarea EuroCampionilor PNL a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni la Timişoara în Sala Olimpia în prezenţa a mii de oameni, peste 500 de delegaţi din Caraş-Severin numărându-se printre aceştia.
Potrivit comunicatului primit la redacţie, Marcel Vela – presedintele Filialei PNL CS – a transmis colegilor liberali din Regiunea de Vest un mesaj de unitate si mobilizare, subliniind faptul că anul electoral 2014 este unic şi foarte important, nu numai pentru PNL, ci pentru toţi românii.
În cadrul evenimentului, europarlamentarul liberal Adina Văleanu şi-a prezentat activitatea din Parlamentul Uniunii Europene. Ea este “principalul promotor al legislatiei care a dus la scaderea semnificativa si in viitor chiar desfiintarea tarifelor de rooming la telefonia mobila. Datorita acestor demersuri, milioane de romani pot vorbi cu cei plecati in strainatate cu un pret mult mai mic decat o faceau cu 7 ani in urma. De asemenea, a fost printre promotorii localizarii GPS a apelurilor la numarul de urgenta 112″.
Renate Weber – europarlamentar PNL – este EuroCampioana dreptului românilor de a muncii liber în UE.
Cristian Busoi – EuroCampionul serviciilor medicale de calitate – a vorbit despre demersurile făcute în acest domeniu.
Ramona Mănescu – EuroCampioana fondurilor europene – a adus 600 milioane de euro în România în scurtul ei mandat de Ministru al Transporturilor.
Eduard Helvig – EuroCampionul protecţiei consumatorilor în UE – şi-a prezentat activitatea din anul în care a fost europarlamentar.
În încheierea manifestării, preşedintele PNL Crin Antonescu şi-a exprimat încrederea în faptul că Regiunea Vest va fi în fruntea regiunilor ca forţă a liberalilor, mai precizeză comunicatul semnat de Horia Irimia, din partea Departamentului Comunicare al PNL Caraş-Severin. .
