Traian Băsescu candidează printr-o coaliție, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, deputatul PSD de Caraș-Severin, Ioan Benga. Conform acestuia, Klaus Iohannis, Monica Macovei, Elena Udrea și Szilagyi Zsolt sunt niște pioni așezați pe o tablă de șah a politicii românești de către Traian Băsescu.
”Iohannis este omul cu care s-a întâlnit pe ascuns și nu doar o singură dată atunci când primarul Sibiului a fost la Vila Lac. Dl Iohannis, pe care noi îl mai numim și Ghinion, vorbește și minte în mod sistematic – ultima dovadă în acest sens a fost când în cadrul unei emisiuni televizate candidatul ACL a vorbit despre reducerea TVA în condițiile în care face echipă cu cei care au dus TVA de la 19 la 24 %. Demonstrează că dacă va fi instalat la guvern va aduce din nou măsurile de austeritate, va tăia din nou pensiile, va tăia salariile, va reînchide școlile și spitalele. Acest domn, conform propriilor declarații, a fost implicat în adopții internaționale de copii din Sibiu, în anii 90. Este dreptul românilor să afle dacă a fost doar șofer sau samsar în aceste afaceri”, a declarat Ioan Benga.
Deputatul PSD de Caraș-Severin a vorbit și despre: Monica Macovei, pe care o consideră reprezentanta cea mai agresivă a lui Traian Băsescu și creatoarea instrumentelor cu care acesta și-a atacat și continuă să își atace adversarii, Elena Udrea, care se declară urmașa lui Traian Băsescu și Szilagyi Zsolt, unul dintre amicii președintelui când merge în Hargita și Covasna.
În cadrul aceleiați conferințe de presă, Ioan Benga a ținut să vobească și despre cțteva din proiectele Guvernului Ponta, cum ar fi: acordarea a câte 150 de euro profesorilor și personalului didactic auxiliar pentru pregătirea de specialitate, sprijinirea tinerilor care doresc să își deschidă o afacere, emiterea de obligațiuni în euro pe piața externă și extinderea de către Ministerul Muncii a programului de acordare de cupoane de alimente către persoanele defavorizate.
Reper 24
