Eugen Tomac: PMP are cincisprezece parlamentari
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat vineri, la Sighișoara, la reuniunea Colegiului Național al formațiunii politice, că, în prezent, PMP are 15 parlamentari.
‘Vă dau o veste foarte bună, dacă ieri anunțam că doamna Elena Udrea se alătură proiectului noștru, este alături de Mișcarea Populară, mă bucur că și domnul Cristian Preda, o voce credibilă, e alături de noi. PMP are astăzi 15 parlamentari și este un lucru extrem de important. Aceștia sunt noii noștri colegi care s-au alăturat acestui proiect conștiincios, care și-a propus, din prima zi, continuarea eforturilor și proiectelor domnului președinte Traian Băsescu pentru România’, a arătat Tomac.
Printre noii veniți, alături de Elena Udrea, se regăsesc Florin Popescu, Daniel Geantă, Petru Movilă, Camelia Bogdănici, Florin Secară, Florin Gheorghe, Dragoș Bunea, Adrian Gurzău, Ciprian Rogojan și Andrei Voloșevici. Aceștia vor activa alături de parlamentarii pe care acum PMP îi are în Parlament, Eugen Tomac, Mihaela Stoica, Valerian Vreme și Clement Negruț, în calitate de independenți, dat fiind faptul că PMP nu poate constitui grup parlamentar.
‘Obiectivul nostru nu a fost să urmărim crearea unui grup parlamentar, în PMP s-au alăturat parlamentari care cred în acest proiect politic. Vom activa organizat în cadrul Parlamentului, vom fi o voce des auzită, chiar dacă strict legal va fi mai dificil, PMP își va face rolul în parlamentul României’, a susținut Tomac.
La Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară, alături de europarlamentarul Cristian Preda s-au regăsit și foștii consilieri prezidențiali Gabriel Berca și Daniel Funeriu.
sursa: Mediafax