Miercuri, cu ocazia zilei de 1 iunie, Școala Gimnazială Nr. 2 din Reșița a organizat tradiționalul TÂRG DE JUCĂRII, aflat la a șasea ediție.
Acțiunea face parte din proiectul DĂRUIND VEI DOBÂNDI, inițiat de Școala Nr.2 Reșița în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii Caraș-Severin.
Târgul a fost organizat de elevii claselor a II-a A, I A și Pregătitoare A, coordonați de către cadrele didactice Elisaveta Vlăduț, Eufemia Jurca și Ozana Drăgilă. Acestora li s-au alăturat elevi din clasele a V-a B și a VI-a A, precum și voluntari Salvați Copiii.
Copiii au pus în vânzare propriile jucării pentru un caz umanitar. Ca în fiecare an, și de această dată evenimentul a fost organizat în sprijinul unui copil cu grave probleme de sănătate, pentru ca acesta să se poată bucura de o copilărie și o viață normală.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157669222683355″]
Acțiunea de anul acesta i-a fost dedicată lui Denis Florin Țară, un băiat din Reșița care suferă de hipoacuzie bilaterală neurosenzorială profundă și care are nevoie urgent de un nou aparat care să-l ajute să audă.
La acțiune a fost prezentă și Măriuța Simionescu, președintele Organizației Salvați Copiii Caraș- Severin.
Elevii au reușit să vândă aproape toate jucăriile aduse, suma strânsă și donată familiei lui Denis fiind de 2.800 lei. Pe lângă banii din vânzări, s-au adunat și donații făcute de elevii școlii și părinții acestora.
Diana RADU
