Evident, nu putem fi egali! Egalitatea dintre indivizii deveniţi persoane, apoi cetăţeni pendulează între utopie şi prostie cu o frecvenţă mai mare decât aceea care urmează să schimbe polii planetei între ei şi să ducă la extincţia vieţii pe Terra, dacă între timp oamenii nu-şi vor fi regăsit iadul pe alte planete! Platon, singurul filosof veritabil pe care l-a dat omenirea până acum şi pe care toţi ceilalţi l-au plagiat cu neruşinare peste două milenii ne-a anunţat cu două mii şi trei sute de ani înainte că egalitatea şi democraţia nu sunt posibile, ba sunt mari dădătoare de necazuri şi dureri de cap- şi, cu toate acestea, îi ignorăm spusele acestui înaintaş al lui Cristos cu o ingâmfare pe care numai prostia majoritară a speciei noastre o poate arbora cu perfecţiune! Tot el ne-a spus că cele mai multe necazuri ale omenirii vin din dorinţa de egalitate, dar ne încăpăţânăm să-i ignorăm spusele!
Evident, oamenii se nasc egali! Dar, imediat după naştere, în fiecare din noi se produce un mic „big bang” personal şi fiecare o ia razna după propriile lui rigori, limite, reguli, inteligenţă, morală şi, peste toate, după propria lui prostie! Pentru câteva miimi de secundă suntem egali, apoi ne risipim în oceanul diversităţii, sfidând milenii de „înţelepciune” justificatoare a egalităţii şi egalitarismului, sfidând sfânta evidenţă care ni se vâră în retină si creier, urlând că un prost nu poate fi egal cu un deştept, un credincios nu poate fi egal cu un ateu, un sărac nu poate fi egal cu un bogat, un drept nu poate fi egal cu un strâmb…Cum nu pot să fie niciodată egali unul care votează cu unul care nu votează!
Ca să-şi satisfacă dorinţa obsesiv-cretinoidă de egalitate, omenirea a inventat aşa-numitele „drepturi ale omului”, bălăcindu-se în iluzoriul dreptului la viaţă, la muncă şi odihnă, la viaţă intimă, la asociere, la educaţie etc. Coincidenţă sau nu, sunt treisprezece astfel de drepturi scrise în Cartă, ceea ce ne provoacă vrând-nevrând o reală triskaidekafobie, cum au numit grecii teama de acest număr fatidic. Ca să evite această temere sau ca să se afle în treabă, eticienii vorbesc tot mai mult de un al paisprezecelea drept- dreptul la indiferenţă! După acest drept, fiecare om este pe deplin îndreptăţit să treacă netulburat şi suveran pe lîngă semenii săi sau pe lîngă diversele conjuncturi ale vieţii, dacă aşa îşi împacă pe deplin conştiinţa, morala, principiile şi ce-o mai fi!
Să lăsăm deoparte câmpul sofistic pe care îl deschide acest nou drept, de genul „am sau nu dreptul de a-l tăinui pe un găinar, la fel sau nu ca pe un viitor criminal în serie” şi să ne oprim pentru o clipă la manifestarea dreptului la indiferenţă prin neparticiparea la vot. În opinia mea, neparticiparea ridică laşitatea şi tăcerea vinovată la nivel de principii. Este corupţia sinelui, nu dintr-un anume conformism, ci din frica de necunoscut, din iresponsabilitate şi din autism social! Din sărăcia duhului, adică!
Evident, oamenii se nasc egali, dar devin inegali prin participarea inegală la viaţă! Ne îmbogăţim sau sărăcim trupeşte şi sufleteşte în funcţie de dragostea noastră pentru dreptul la indiferenţă, iar mascota acestui drept este porcul sătul. Este indiferenţa însăşi!
În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au demonstrat existenţa sufletului, cântărindu-i pur şi simplu pe oameni înainte şi după moarte cu nişte căntare de mare precizie! Un grup de cercetători italieni şi elveţieni au repetat de foarte multe ori experimentul, descoperind că sufletele oamenilor au greutăţi variabile, de la şapte la douăzeci şi două de grame. Aş fi în stare să pun rămăşag că cei cu sufletele cele mai uşoare nu au fost niciodată la vot! Iubeau indiferenţa, ca porcii sătui!…
Nu este nici o diferenţă între cineva care nu merge la vot şi un ateu! Aceeaşi langoare şi lentoare spirituală, aceleaşi angoase nemărturisite, aceeaşi disimulare vitală şi lipsă de conţinut! Cu riscul de a încălca legea cretină de sorginte crinantonesciană care ne interzice să vorbim de unele mari personalităţi ale Romăniei, îl voi invoca aici pe Petre Ţuţea, care spunea: „…o babă, rugându-se la o icoană şi un laureat al premiului Nobel ateu: baba e om, pe cănd celălalt e un dihor! Iar ca ateu, ăsta moare aşa, un dihor!”
Evident, mă revoltă gândul că eu am aceleaşi drepturi cu unul care nu votează, pentru că nu suntem şi nu vom fi niciodată egali; el e un…ateu!
prof. univ. dr. LIVIU SPĂTARU
Stimate domnule ex-primar al Resitei, dati-mi voie sa ma ridic impotriva celor spuse cu atat patos. Cred ca ati omis cauza generatoare a absenteismului. De ce nu va interogati relativ la ceea ce provoaca aceasta apatie din ce in ce mai prezenta? Cu permisiunea dvs. as indrazni sa spun ca sunteti unul dintre responsabili. Oamenii se transforma in “atei” datorita voua, politicienilor care ati primit condamnari pentru coruptie, datorita voua celor care nu doreati decat sa parveniti si sa va realizati progeniturile, voua “nemuritorilor” in functii, voua celor care ne scuipati zi de zi in obraz. Cam despre asta cred ca ati omis sa vorbiti in scrierea dumneavoastra, de altmiteri destul de focoasa. Inchei prin a va intreba, retoric evident, de ce ne cereti sa participam la jocul infect pus in scena de voi, politicieni de “doi lei”? (vezi combinatiile post-electorale care “sunteaza” vesnic vointa votantilor, nerespectarea promisiunilor, etc). Cu relativa stima domnule ex-primar al unui oras cenusiu. Lucian
Si ca sa fie omul complet…a intrat si in randul jurnalistilor, alti vinovati pentru absenteism, ptr ca nu spun adevarul …cum sa mergi la vot daca nu conteaza…respectati dorintele alegatorilor, atat politicienii cat si jurnalistii….
Prea frumos…prea emotionant!Nu trebuie sa zicem de rau nimic despre Dom profesor,nu-i asa?Oricum,lumea stie cine a fost,este si va fi Dl Spataru!Nu mai este credibil demult….degeaba!L-a maturat istoria….