Doamna Gabriela Șerban, bucură bocșenii cu organizarea la Biblioteca “Tata Oancea”, pe care o conduce, a unui simpozion aniversar Octavian Doclin, în 26 februarie 2015, ora 13:00. Cu acest prilej poetul va lansa două noi culegeri de versuri: Sânge de Vișin și Cercul doclinian.
“De bună voie și nesilit de nimeni”, îndrăznesc un salut de întâmpinare.
Poetul Octavian Doclin este – în ciuda aparentelor – un suflet stingher pe pământ. Un spirit bun, reprezentativ pentru iubire și prietenie. Iubirea-i este împărtășită de noi, oamenii comuni; în preajma lui sunt în permanentă nenumărați prieteni. Și totuși, pentru a supraviețui, vital și creativ, din când în când dispare, iar noi nu știm ce face în acele perioade. Îl așteptăm să revină și să ni adreseze prin poezii: spiritul creator Octavian Doclin, vorbitor al unei limbi pământești, întâmplător româna, își exprimă esența în versuri.
Poezia domnului Octavian Doclin este dificil sau deloc încadrabilă.
Recenzenți de marcă – Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Gheorghe Grigurcu și alții – evită încadrarea sau, mai bine zis, sunt de părere că în poeziile docliniene operează pur și simplu autenticul original. Poate că nici nu ar trebui insistat pe subiectul apartenenței/încadrării, fiind suficient să admitem că poezia docliniană ocupă un loc de drept între descântecele condiției umane.
Unii critici, dar și poetul, vorbesc de poeme: poem, poemă… Cu toată modestia, pun în cauză etichetarea. Poemul este o specie a poeziei epice, cu întindere mare, cu caracter eroic, istoric, mitologic, legendar, evenimenţial deci, în care se povestesc fapte măreţe, săvârşite de personaje însufleţite de sentimente nobile. Poeziile domnului Octavian Doclin, în afară de nobleţe, nu se încadrează în definiţia poemului. Poema, ca definiţie din câte știu nemodificată de la Săineanu încoace, fie este echivalată cu poemul, fie admite în definiţie variantele epică, dramatică sau chiar lirică, e drept, dar păstrează caracteristica de o anumită întindere, ceea ce iarăși nu se aplică poeziilor docliniene
Poezia lui Octavian Doclin nu este narativă. Nu este o “oglindă plimbată de-a lungul unui drum” – metaforă a lui Stendhal privitoare la roman, fără interdicţie formală de translat și la poezie.
Poeziei docliniene nu i se aplică acea “naïveté”, pe care Schiller i-o atribuia lui Goethe.
Atunci ce este?
Este înregistrarea și redarea imaginilor poetice care îl bântuie pe un om deosebit de sensibil sau mai curând pe un spirit; adieri dintr-o lume a spiritului, de-abia formulabilă în cuvinte, totuși destul de meșteşugit rostită de poet. Aşadar simţire aleasă, măiestru rostită. Și mai este un loc aparte, rezervat, în generos primitoarea creaţie literară postmodernistă.
Poetului și versurilor sale, omului și prietenului Octavian Doclin – bun venit la Bocşa! Virtualei asistenţe – nu veţi regreta participarea!
Octavian APAHIDEANU
Dragi prieteni,
cu neplăcere am luat la cunoștință că Simpozionul Octavian Doclin, anunțat pentru 26 februarie, a.c. a se ține la Biblioteca “Tata Oancea” din Bocșa, nu va mai avea loc sau se amână sine die.
Jenat, vă cer scuze pentru deruta la care v-am expus, transmițându-vă coordonatele anunțate. Ein Mann, ein Wort! nu are traducere în limba română.