
În legătură cu amendamentele la Codul Penal inițiate de senatorul PSD Șerban Nicolae, care sfidează noțiuni precum libertatea de expresie și informare, câștigate prin revoluția din 1989, Vicepreședintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, deputatul Valeria Schelean, a reacționat fără întârziere.
„Având în vedere ultimele evoluții publice în ceea ce privește modificările aduse Codului Penal de către senatorul Șerban Nicolae, inițiatorul amendamentului cenzurii, cer public Președintelui PSD și Prim-Ministrului Victor Ponta să ia măsuri imediate împotriva senatorului, al cărui comportament și a cărui atitudine față de libertatea de informare și de expresie este deosebit de periculoasă“, consideră deputatul Valeria Schelean.
Deputatul Schelean îi oferă și trei opțiuni Președintelui PSD și Prim-Ministrului Victor Ponta:
- Fie îi cere demisia lui Șerban Nicolae, arătând că partidul și Guvernul pe care le conduce se delimitează de o asemenea atitudine față de drepturi și liberăți fundamentale;
- Fie îi retrage sprijinul politic senatorului Șerban Nicolae, arătând că partidul pe care îl conduce nu poate susține o asemenea inițiativă;
- Fie, dacă alege nici să nu-i ceară demisia, nici să-i retragă sprijinul politic, atunci să-și dea domnia sa demisia din funcția de Prim-Ministru și de Președinte al PSD, pentru că un stat european și democratic nu poate accepta asemenea derapaje.
În calitatea de Vicepreședinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, Valeria Schelean declară că va vota pentru respingerea acestor amendamente ale cenzurii. „Am speranța că și colegii mei deputați vor înțelege pericolul pe care amendamentele lui Șerban Nicolae îl au asupra funcționării societății democratice.
Aceste amendamente mai înseamnă și pericolul real de îndepărtare a Parlamentului și mai mult de dorințele și nevoile reale ale cetățenilor, dacă majoritatea va vota pentru aprobarea acestor reglementări.
De asemenea, în așteptarea unei poziții ferme a Premierului, deputatului și președintelui PSD Victor Ponta pe marginea acestui subiect, analizăm depunerea unei moțiuni în sesiunea parlamentară de la începutul anului viitor“, afirmă în scrisoarea deschisă, parlamentarul Valeria Schelean.
Reper 24