Casa Alex va deveni pentru o zi locul unde meseriașii de pretutindeni se vor reuni pentru a-și măsura „talentul și devotamentul“ pentru muncă. Evenimentul organizat de Casa Alex se va desfășura vineri, 2 iulie, între orele 08:00 și 18:00 iar „meseriașii“ sunt așteptați în parcarea supermarketului din Caransebeș, alături de toți cei care doresc să afle noutăți din domeniul construcțiilor și amenajărilor interioare.
Casa Alex, locul unde meseriașul se simte ca acasă!
„Ziua Meseriașului”, organizată de Casa Alex Caransebeș împreună cu partenerii și experții din domeniu, se anunță plină de surprize, soluții inovatoare și schimburi de experiență! Nu vor lipsi nici premiile. Cu același prilej, recunoscuta companie Bosch va organiza un „POWER ADVENTURE“ și va premia toate achizițiile de produse Bosch de peste 200 de lei, efectuate în perioada evenimentului.
„Nu uita. Ne vedem în parcarea magazinului Casa Alex Caransebeș, din cartierul Pipirig, pe strada Ardealului, nr 167.
VINO CU IDEI. NOI AVEM SOLUȚII!”, au transmis reprezentanții Casa Alex tuturor celor ce trăiesc zi de zi pentru reabilitarea imobilelor sau pentru ridicarea de la 0 a unor construcții.