Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, patronii spirituali ai Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” din Oravița

praznic Romul Ladea

Școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița și-a sărbătorit, miercuri, patronii spirituali, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, prilej cu care, la Sala de Sport a instituției de învățământ s-au adunat, laolaltă, elevi, cadre didactice, preoți, directori ai liceelor orăvițene, oficiali ai Inspectoratului Școlar Județean și reprezentanți ai administrație publice locale din orașul de pe Valea Carașului.

Sărbătorirea patronilor spirituali a început cu un Te Deum oficiat de preoții de la parohiile din orașul Oravița. Directorul instituției, profesor  Marțian Lepa, a adresat un cuvânt de bun venit oaspeților, precum și tradiționalul „La mulți ani” colegilor și elevilor de la instituția de învățământ. După cuvântul directorului, un grup de copii a recitat câteva poezii, după care cei prezenți în sală au cântat „Mulți ani trăiască!”. Toți participanții din Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” au primit tradiționalul colac, specific în astfel de momente aniversare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157687149508892″]

Primăria Oravița a fost reprezentată de primarul Dumitru Ursu, însoțit de consilieri locali ai forului deliberativ orăvițean.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei