Update: Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea reclamantei SC Aeroport Caransebeș!

 modelmic

Consiliul Județean Caraș-Severin pune piedici investitorilor! – afirmă senatorul Marcel Vela, cu referire directă la situația creată între investitorul de pe Muntele Mic, Romeo Dunca și primarul Mărălescu de la Turnu Ruieni, sau între Consiliul Județean și societatea Ausnit, Olariu și Asociații care își dorește avizarea activităților aeroportuare din Caransebeș. Situația aeroportului din Caransebeș rămâne în continuare un cartof fierbinte în mâna judecătorilor, acesta devenind un litigiu care se tratează de către instanțele de judecată.

Autoritatea locală în loc să ajute întreprinzătorul în Caraș-Severin, nu doar că nu îl sprijină, dar vrea să-l omoare!“ – senator Marcel Vela

Actualul investitor, lugojanul Gabriel Olariu implicat în activitățile legate de învățământul specific aeronauticii a Liceului Tehnologic „Max Ausnit” din Caransebeș, a declanșat procedura de autorizare a aeroportului din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Dacă senatorul Vela consideră că Olariu merită sprijinit pentru ca aeroportul caransebeșean să fie redeschis, Hurduzeu nu vede cu ochi buni această investiție, acuzând faptul că pe avuția cetățenilor, a celor 220 de hectare de teren, nu poate fi lăsat un cetățean cu trei acțiuni la purtător să devină decident.

Ne reamintim că fratele lui Gabriel Olariu, nimeni altul decat Gigel Olariu, este cel care a semnat în urmă cu câțiva ani o recomandare prin care solicita DNA eliberarea lui Mihai Stepanescu care tocmai fusese arestat pentru luare de mită.

În cazul aeroportului din Caransebeș este un meci al orgoliilor iar dorințele personale exced interesul județului. Acest duel surd face rău oamenilor, județului. Însă, indiferent cât se opune în 2018 Consiliul Județean Caraș-Severin, aeroportul din Caransebeș tot se va deschide și va funcționa, iar liceul din Caransebeș de pe lângă aeroport va crește și va produce absolvenți. Indiferent cât se opune primarul de la Turnu Ruieni, stațiunea de schi de pe Muntele Mic și Nedeia oricum se va face. Mai devreme sau mai târziu cu doi ani, trei ani sau cinci ani și de aceea nu văd efectul sau câștigul unui politician, când, după o anumită perioadă, în care acesta s-a încrâncenat și s-a opus prin tot felul de piedici, în al cincilea sau al șaselea an, această investiție tot s-a realizat. Grav este că cetățenii din Caraș-Severin vor vedea finalul, aeroportul care va funcționa, avioanele decolând de la Caransebeș, liceul Max Ausnit va produce absolvenți sau priveliștea de la schi de pe Muntele Mic, sau de pe Nedeia dintr-un restaurant, de la cea mai înaltă cotă, de unde se va vedea Dunărea și vor spune Wow! Deci se poate! Și de ce nu s-a putut mai devreme, pentru că eu sunt mai bătrân astăzi cu 10 ani? Pentru că au fost doi cocoși în anumite funcții și s-au ținut cu dinții să arate cine are dreptate sau care este „Stăpânul Inelelor“ în județul Caraș-Severin“, a transmis președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.

Întrebat pe ce se bazează în privința realizării acestor investiții, Marcel Vela afirmă că istoria a dovedit că orice lucru bun se finalizează cu sau fără piedici la un moment dat iar un alt argument politic ar fi faptul că în 2020 PNL va ajunge la guvernare „în România și în Turnu Ruieni“, a ținut să puncteze Vela. Întrebarea retorică a lui Vela este cine și din ce buzunar se va plăti cheltuiala de judecată în cazul aeroprotului, dacă actuala conducere a Consiliului Județean Caraș-Severin va pierde procesul cu cei care își doresc deschiderea acestui obiectiv?

Legat de proiecte de infrastructură rutieră, senatorul Marcel Vela a dat asigurări și despre faptul că  Valea Bistrei va fi legată de Autostrada A1 iar un tronson de autostradă A6 va traversa partea nordică a Caraș-Severinului de la Sacu și până la Băile Herculane.

Citește și: Secretele ascunse ale Consiliului Județean Caraș-Severin!

UPDATE:

Pe data de 17 octombrie 2018, Tribunalul Caraș-Severin prin Hotarârea nr 1167/2018, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC AEROPORTUL CARANSEBEŞ SA în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi SC EXCAV PROD SRL, prin administrator judiciar CII Mircea Boboşa, ce face obiectul dosarului nr.1030/115/2016. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 17.10.2018, după cum se arată pe portalul Tribunalului Caraș-Severin.

 

 

 

Sergiu TABAN


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei