„Stoparea finanțărilor prin programele PNDL lasă comunitățile în izolare“ – afirmă Simona Miclău

sm

Din cauza lipsei banilor pentru investiții, Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a sistat finanțarea proiectelor derulate prin PNDL 1 și PNDL 2. Toate proiectele finanțate prin aceste programe intră într-un „stop joc“, ceea ce înseamnî pe deoparte oprirea lucrărilor, pe de altă parte imposibilitatea firmelor care au câștigat execuția lucrărilor de a mai plăti salariații. Stoparea finanțărilor afectează și comuna Prigor din Caraș-Severin, primărie ce derulează un proiect în valoare de 12 milioane de lei privind reabilitarea a două drumuri comunale: DC 38 și DC 39.

„Proiectul a fost adjudecat de o firmă de construcții în 2019, iar lucrările au început în primăvara lui 2020 prin decopertarea stratului existent de asfalt pe cei 16 Km de drum ce face legătura între Prigor, Borlovenii Vechi, Borlovenii Noi și Pătaș, cu acces spre comuna Bozovici“ – a declarat primarul comunei Prigor Simona Miclău. „Înainte de alegerile de anul trecut lucrările au fost sistate, iar după ce am preluat mandatul de primar al comunei am chemat toți factorii implicați și s-a decis reluarea lucrărilor, care în momentul de față au un grad de execuție de aproximativ 30%“.

Din păcate decizia ministerului de a sista finanțările în cazul programelor PNDL a blocat cea mai mare parte a derulării proiectelor: „Ar mai fi cam 10% din proiect de executat până la turnarea celor 2 straturi de asfalt pe cele două drumuri comunale. Sincer vă spun sunt foarte tristă și supărată gândidu-mă la locuitorii satelor din comuna mea, care acum sunt oarecum izolați. Trăim cu speranța ca măcar în toamnă, la o rectificare bugetară, să putem să reluăm lucrările la aceste două drumuri. Contractul de execuție se întinde pe 20 de luni, iar în acest moment noi avem ca 13 luni de când acesta a început“. 

Nu-mi rămâne decât să trag un semnal de alarmă și să sper că vom reuși să finalizăm această lucrare. Îi rugăm și pe guvernanță să se coboare la nevoile comunităților locale și toate zonele țării să fie scoase din anonimat“ a mai precizat Simona Miclău, primarul comunei Prigor din Caraș-Severin.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei