Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că în perioada 1 iulie – 31 octombrie 2014 va fi redeschisă circulaţia pe drumul naţional DN 7 C – Transfăgărăşan, între localitatea Bascov, judeţul Argeş, şi intersecţia cu DN1 Braşov – Sibiu.
Șoferii sunt avertizați însă să respecte semnalizarea rutieră existentă, pe acest traseu fiind restricții și zone periculoase, respectiv sectoare cu pericol de căderi de pietre, pe care nu se recomanda staționarea. Transfăgărășanul este deschis traficului doar patru luni pe an, din cauza altitudinii.
