Continuă lucrările la drumul de centură al Reșiței, motiv pentru care tronsonul de drum va fi închis circulației de vineri dimineața până sâmbătă seara.
„Drumul de centură al Reșiței va fi închis circulației rutiere de la intersecția cu Țerova (Restaurantul 5M) până la haldina de zgură începând de vineri, ora 07:00 și până sâmbătă, la ora 20:00. Restricția este cauzată de lucrări de asfaltare la șoseaua de ocolire a municipiului. Mulțumim pentru înțelegere!”, transmit reprezentanții Primăriei Reșița.
Lucrările sunt derulate în regie proprie de către Direcția de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Consiliului Local Reșița. Bugetul alocat pentru asfaltarea celor 1,7 km de drum se ridică la aproximativ 450.000 de lei.
Karina TINCUL

