Azi-noapte, in jurul orei două, Dispeceratul ISU SEMENIC al județului Caras-Severin a fost anunțat cu privire la izbucnirea unui incendiu la acoperișul unei case în localitatea Ciclova Română. Au fost alertate autoritățile locale și Sectia de Pompieri Oravița care a mobilizat două autospeciale pentru stins incendii și o ambulanță SMURD. În momentul ajungerii la locul intervenției, focul ardea generalizat, fiind observat și anunțat, probabil, târziu.
Potrivit informațiilor primite inițial de la fața locului, exista riscul major de extindere la alte doua locuințe. S-a reușit localizarea incendiului, fără ca acesta să se extindă la vecinătăți si nu au fost înregistrate victime. În urma evaluărilor efectuate, în urma intervenției, s-a estimat că a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp, respectiv 3 camere și bunurile aflate în ele. Cauza probabila de producere a incendiului: scurtcircuit electric.
Tot pompierii militari oraviteni au acționat în zorii zilei, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism parcat pe o strada în orașul Oravița. Și in această situație, cauza probabilă stabilită este scurtcircuitul electric, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic căpitan Anca Balint.
Dan AGACHE
Oare cum majoritatea incendiilor au loc noaptea?
Sper ca pompierii erau pregatiti.