Elevii clasei a II-a B de la Şcoala Gimnazială Nr. 9 Reşiţa au prezentat joi un spectacol cu măşti de primăvară unde cele două momente-cheie „nunta“ şi „priveghiul“ de pe Valea Căraşului au reprezentat punctul de interes al evenimentului. Activitatea a fost organizată în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraș-Severin.
Tabloul „Nunţii“ dar şi momentul „priveghiului“ au delectat asistenţa prezentă, părinţii şi invitaţii deoarece implicarea copiilor a fost deosebită. Coordonatorul principal al manifestării, profesorul Costa Moatăr a declarat că aceste activităţi frumoase nu contribuie numai la procesul de cunoaştere a valorilor spirituale ci şi întregesc conştiinţa identităţii.
De Zăpostit, pitorescul obicei al Făşancului a fost sărbătorit şi în mediul urban, după un scenariu ce aparţine tot profesorului din învăţământul primar, Costa Moatăr. Scenariul este de fapt, cules din zonă şi adaptat pentru elevii dumnealui.
Evenimentul a fost transmis live pe pagina de Facebook a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraș-Severin.
Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Şcoala Gimnazială Nr. 9 Reşiţa au reuşit prin acest moment folcloric inedit prilejuit de ciclul festiv de primăvară să promoveze un obicei specific şi să îl conserve în modul cel mai natural, cu vivacitate şi ingeniozitate datorită implicării elevilor.
Foto și video: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale
Diana RADU


