S-a reluat tradiţia organizării Campionatului de șah la Caransebeş

șah

După mai bine de 26 de ani, duminică, 20 noiembrie, la Casa de Cultură „George Suru” s-a reluat tradiţia organizării Campionatului municipiului Caransebeş la şah.

La startul competiţiei s-au aliniat 16 concurenţi, printre care şi Dinu Simi Suciu, Maestru FIDE. De altfel, acesta a şi câştigat destul de clar întrecerea, cu 6,5 puncte din 7 posibile, urmat de Horia-Ion Irimia, jucător de Categoria I, şi de Iosif-Gruia Frenţ.

La Veterani 55 ani, locul I a fost ocupat de Gheorghe Burai (71 ani), la Veterani 60 ani a câştigat Iancu Cornian (75 ani), iar la Veterani 65 ani s-a impus Ioan Rain (68 ani).

La feminin, locul I a fost adjudecat de Rozeta-Daniela Muselin, iar la Juniori 20 ani, de Daniel-Mario Muselin.

„O notă aparte a reprezentat-o evoluţia veteranului Iancu Cornian. La cele peste 75 de primăveri, acesta a făcut dovada unui joc logic, tehnic, foarte legat, Uica Iancu prestând un joc tineresc, activ şi avântat ce a pus adesea adversarii în dificultate. Şi dacă veteranii şi vârsta a doua şi-au făcut datoria, tinerii au cam absentat, semn că trebuie insistat pentru atragerea lor către şah”, a spus Mihai Bolintiş, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Caraș-Severin.

În acest sens, el a anunţat că vor urma două concursuri de selecţie la cele două Colegii naţionale din municipiu, Traian Doda şi C.D. Loga, concursuri care speră să atragă un număr mare de tineri şi să-i aducă la rampă pe cei mai talentaţi dintre ei.

Cosmin VLAD

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei