În urma recentei introduceri la Senat a proiectului de lege privind completarea Legii nr. 8 din 2006, privind instituirea indemnizației pentru funcționarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, au apărut diverse comentarii de natură să pună în cauză un asemenea demers, care, subliniez din capul locului, este întrutotul justificat, necesar și temeinic din punct de vedere legal și social, nefiind vorba decât de îndreptarea unei omisiuni regretabile care a contribuit enorm la marginalizarea unei profesii liberale și unei branșe ce reprezintă un pilon de prim rang al democrației și statului de drept.
Opiniile divergente sunt conjuncturale, în primul rând politice, dar principala lor trăsătură constă în aceea că aparțin unor ageamii în materie de drept și poate nu numai, câțiva dintre ei fiind chiar oameni de presă, chipurile, dar care până pe la jumătatea vieții active au profesat în cu totul alte domenii, găsind la un moment dat un refugiu pe la diverse publicații, pe care între timp le-au și îngropat. Pentru curioși și pentru cei în cauză putem veni cu exemple și documente relevante.
Și încă o precizare: această prevedere, pentru care a luptat mult Uniunea Ziariștilor Profesioniști, se adresează jurnaliștilor obișnuiți, care nu trăiesc din diverse sinecure, din salarii exorbitante sau din vânzarea ziarelor către patroni mafioți ci din sume adeseori echivalente cu salariul minim pe economie, completate, de nu substituite, cu drepturile de autor, – ceea ce se transformă într-un alt argument în favoarea acestei indemnizații prevăzute de Legea nr. 8 din 2006. Poate chiar cel mai puternic, din moment ce drepturile de autor se acordă doar pentru creații, în cazul de față, publicistice, așa cum stipulează Legea drepturilor de autor, nr. 8 din 1996, în articolul 7, primul alineat, care definește obiectul dreptului de autor ca fiind ”operele originale de creație intelectuală” cum sunt, între altele: ”scrierile literare și publicistice…și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator”.
Este adevărat că în articolul 9 al legii nr. 8 din 1996 (e doar o coincidență de numerotare a legii, după fix 20 de ani), între categoriile de creații intelectuale care nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor figurează și știrile și informațiile ( similar ideilor și principiilor în cazul invențiilor!), dar ele nu reprezintă decât unul din numeroasele genuri publicistice, inclusiv în cazul agențiilor de presă. Toate celelalte sunt protejate conform dreptului de autor: eseul, reportajul, interviul, ancheta, editorialul, pamfletul, comentariul, cronica, documentarul, caricatura și, reglementată, dealtfel, distinct, fotografia. Oricare dintre ele sunt apărate prin legea dreptului de autor de plagiat sau furt intelectual, deși conțin în ele și informații de presă… neprotejate, așa cum studiile și operele științifice conțin concepte pe care le pot folosi și alții, citându-le!
Aceste genuri publicistice, regăsite în toate formele și modalitățile mass-media, scrisă, printată, on-line, radio și audio-vizuală sunt majoritare și definitorii și dau substanță a ceea ce se cheamă jurnalism, indiferent cum se cheamă profesia de încadrare: reporter, redactor, editor, publicist comentator, moderator, prezentator etc. Dealtfel, inițiativa Televiziunii Române de a unifica toate activitățile de acest gen sub titulatura ”jurnalism” simplifică mult înțelegerea mai exactă a sferei de cuprindere a acestei profesii. Faptul că în unele situații s-a exagerat prin extinderea nejustificată a plăților sub forma drepturilor de autor nu este decât un aspect marginal, dealtfel corectat inclusiv prin sancțiuni legale, în cele mai multe cazuri.
Dar legea nr. 8 din 2006 referitoare la indemnizația de care vorbim, propusă spre amendare prin includerea și a organizațiilor (uniuni, în exprimarea legiuitorului) jurnalistice de creație, mai prevede și alte criterii, după cum și uniunile înseși au propriile modalități de admitere și de acordare a acestei indemnizații care poate reprezenta jumătate din pensia cuvenită, dar nu poate depăși două salarii minime pe economie. Mai trebuie precizat că acești bani nu provin din cotizație sau din contribuții, ci de la bugetul de asigurări sociale, așa cum se procedează în cazul membrilor celorlalte uniuni de creație încă de la adoptarea legii, în 2006, respectiv Uniunea Scriitorilor, Uniunea Artiștilor Plastici, Uniunea Cineaștilor ș.a., toate acestea fiind organizații recunoscute, de utilitate publică ai căror membri îndeplinesc criteriile profesionale și legale.
Și așa stau lucrurile și în cazul Uniunii Ziariștilor Profesioniști, fapt ce l-a determinat pe senatorul UNPR Haralambie Vochițoiu să propună completarea legii 8 din 2006, respectiv a HG 1688 din 2006, referitoare la instrucțiunile de aplicare, care enumeră categoriile de creatori, să includă și jurnaliștii. Aceasta conform precizărilor făcute de Academia Română în urma demersurilor UZP și care sună în esență astfel: ”jurnalismul este act de creație” Desigur, ca și în cazul celorlalte creații, trebuie să întrunească criterii de calitate și deontologice, fapt pe care îl stabilește organizația atunci când se pronunță asupra admiterii candidaturii sau întocmirii dosarului privind indemnizația în cauză.
Și ar mai fi un argument: cel oferit de Codul privind clasificarea ocupațiilor din România care stipulează că jurnalismul face parte din grupa 2451(02) – scriitori, jurnaliști și asimilați! Dealtfel, nu este vreo mare surpriză câtă vreme marii noștri scriitori au fost și jurnaliști de excepție, însă tocmai acest fapt i-a determinat pe unii dintre condeierii actuali aflați în această dublă ipostază, de jurnalist și scriitor, să fi optat pentru Uniunea Scriitorilor care oferă de multă vreme acest drept legal, respectiv indemnizația prevăzută de legea 8 din 2006.
Ceea ce explică, în cazul că se întreabă cineva, de ce nu sunt de partea breslei marii formatori, bonzii, cel puțin unii dintre ei, care privesc cu indiferență și superioritate acest demers. Ca să nu mai vorbim că au și pus pe butuci organizații profesionale respectate, astfel încât acum toate criteriile cerute de lege, în primul rând cel de asociație de utilitate publică, mai sunt îndeplinite doar de câteva, între care Uniunea Ziariștilor Profesioniști, în care se înscriu în permanență noi membri, multora, celor ce îndeplinesc criteriile, recunoscându-li-se vechimea din alte organizații similare.
Pe baza analizelor datelor și realităților, se vor înțelege în cele din urmă argumentele și concluziile inițiatorilor din Uniunea Națională pentru Progresul României și susținătorilor din alte partide: că nu este vorba de a acorda și jurnaliștilor un fel de pensie specială, sau de a-i mitui, ci de a repara o mare nedreptate și de a recupera fie și parțial din drepturile pe care gazetarii le-au avut în această țară chiar și în regimul trecut, începând de la salarii și pensii decente, drepturi de autor consistente, legale, case de creație și odihnă, cluburi și biblioteci până la asistență socială și juridică, altfel spus, un statut respectat, jurnaliștii fiind alături de avocați, profesori, medici, scriitori, de celelalte profesii liberale, reprezentanți de bază ai societății, ai vârfurilor sale intelectuale.
Totuși, această din urmă constatare ne face să observăm că între inițiatori nu figurează nici un senator sau deputat de la actuala opoziție, liberală prin excelență, iar luările de poziție ale unora dintre reprezentanții săi sunt în sensul amestecării prevederilor legii privind pensia specială a parlamentarilor cu ideea completării acestei legi referitoare la membrii uniunilor de creație prin includerea jurnaliștilor și unde este vorba de o indemnizație de care beneficiază mii de creatori de aproape un deceniu, cum am spus.
Probabil că președintele Iohannis nu a cunoscut acest lucru atunci când a spus că s-ar fi bucurat ca parlamentarii să fi cerut pensie specială nu pentru ei, ci pentru oamenii de cultură. Iată că a picat bine fiindcă membrii uniunilor de creație sunt oameni de cultură, iar uniunile profesionale ale jurnaliștilor sunt organizații de creatori.
Până la urmă, am convingerea că toți oamenii politici, membrii parlamentului, ai guvernului, indiferent de culoarea politică, vor înțelege că această completare a unei legi ce și-a dovedit utilitatea și necesitatea nu trebuie să mai sufere amânare.
Ion Marin
