Recuperare post-Covid 19 în cea mai performantă cameră hiperbară din țară, chiar la noi în județ!

vide

Din 6 ianuarie 2021, cea mai performantă cameră hiperbară multiloc din România își deschide porțile. Cărășenii, și nu doar ei, pot beneficia de ultima tehnologie pentru recuperare oncologică, recuperare post-Covid 19, recuperare sportivă, toate în Cheile Nerei. Centrul pentru Cercetare în Recuperare Oncologică Slatina Nera este situat în comuna Sasca Montană, județul Caraș-Severin, centrul, cunoscut și sub numele de Clinica Nera, fiind primul de acest fel din țară. Inițiatorul acestui mare și îndrăzneț proiect este cunoscutul medic Pavel Chirilă, cel care și-a văzut visul împlinit după 10 ani.

Clinica Nera a fost realizată cu mare trudă și jertfă”, spune dr. Chirilă. „Cei 10 ani i-am visat până azi în mod continuu. Astăzi acest așezământ este orientat spre răsăritul de soare pe care dimineața îl observăm cu cele patru dimensiuni, iar seara îl observăm cu alte patru dimensiuni.

De fapt este esența bucuriei realizării unui loc pentru vindecarea trupului și a sufletului în același timp, un alt loc care a prins rădăcini în toți acești 10 ani, și care din anul 2020, luna octombrie, începe să dea roade”, sunt cuvintele celui care a îndrăznit să viseze la un astfel de proiect ce a prins viață într-o zonă mirifică a județului.

133860629_4870481093024137_5697206995750107766_n

Recuperare oncologică, recuperare post-COVID, ameliorare a bolilor hemoragice, ameliorare a ADHD și autism (alături de alte afecțiuni neurologice), ameliorare a bolilor autoimune, anemii severe, migrene severe. Toate acestea și multe alte afecțiuni se pot rezolva de acum la Clinica Nera. Aici se află cea mai performantă Cameră hiperbară din România și singura din zona Banatului.

Leziunile pulmonare provocate de Covid-19 se recuperează în foarte scurtă vreme prin terapia cu oxigen sub presiune. La Clinica Nera te așteaptă cea mai performantă cameră hiperbară din România și singura din zona Banatului. Terapia hiperbară te scutește de medicamente, sensibilitatea crescută la afecțiuni ale plămânilor (condiție post-covid19) și elimină starea de oboseală constantă.

Sună până pe 31 Decembrie la 0355 401 393, fă-ți o programare și beneficiezi de prețuri promoționale și cadouri surpriză!”, transmit reprezentanții Clinicii Nera.

133886371_4870480119690901_2166319312069798327_n

Centrul este destinat bolnavilor de cancer și leucemie aflați în stadii incipiente ale bolii, care vor fi tratați pe baza unui plan personalizat, având la bază medicamente pentru controlul durerilor și ținându-se cont de toate celelalte afecțiuni existente.

Pe lângă tratamentul medical, pacienții vor mai primi consiliere psihologică și spirituală și informații despre boala cancerului.

Clinica Nera are o suprafață de 2.000 de metri pătrați și include 45 de spații de cazare și spații de tratament, printre care și camera hiperbarică complet automatizată.

 

 

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Ursulescu

    Buna ziua ,

    Am fost afectat de covid si sunt interesat sa fac recuperare .
    Dupa ce perioada de la vindecarea bolii , adica de la externare din spital trebuie facuta recuperarea si cat costa tratamentul ?
    Numele meu este Ursulescu Sabin , tel 0762262000 , 0760246361 .

    Toate cele bune .

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei