Aproape 400 de poliţişti, poliţişti locali, jandarmi și reprezentanți ai altor structuri, au fost la datorie la finalul săptămânii trecute, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Conform unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, în perioada 24-26 decembrie, au fost verificate aproximativ 6.700 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală, a deplasării doar cu justificare în intervalul 23:00-05:00 şi a măsurilor de izolare sau carantină la o adresă indicată, iar dintre acestea, peste 3.900 au fost persoane verificate în cadrul acţiunilor punctuale.
În cadrul activităţilor au fost verificate, în total, peste 500 de autovehicule, 95 fiind mijloace de transport persoane. Un număr de 119 de societăţi comerciale, respectiv 213 obiective/ locaţii au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum şi în privinţa respectării măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 274 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 48.250 de lei, după cum urmează:
- 239 sancţiuni, în valoare de 18.250 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
- 35 sancţiuni, în valoare de 30.000 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00).
„Scopul poliţiştilor nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale.
Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie, să nu se expună la riscuri.
Totodată, persoanele care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, pentru motive justificate, sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Karina TINCUL
Numai știri de doi bani .În afară de crime ,accidente și făcătura zisă Covid, mai faceti și spectacol ziaristic de tot rahatul cu militieni care dau amenzi în slujba zeului covid.JALNICI, JALNICI ȘTIRIȘTI.