Un accident de circulație a avut loc luni dimineață pe DN 6, în județul Caraș-Severin. Conform primelor informații, o mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității Domașnea, două persoane fiind rănite.
Accidentul a avut loc în jurul orei 10:00, precizează Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin:
„A intervenit de urgență Detașamentul de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD, la fața locului sosind și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și unul al Inspectoratului Județean de Poliție.
În autoturism se aflau patru persoane, două dintre acestea necesitând îngrijiri medicale, fiind transportate de echipajele SMURD și SAJ, la spital”.
Conform purtătorului de cuvânt al ISU Semenic, nu au fost persoane încarcerate.
Karina TINCUL
Acolo lipsesc câteva tuneluri. Să sperăm că autostrada Lugoj-Calafat nu va fi cățărată pe același traseu, ci va trece prin cât mai multe tuneluri.