Rapiditate în luarea deciziilor!

CL

Dacă s-ar măsura viteza cu care sunt aprobate unele hotărâri în Consiliul Local Reşiţa, probabil că astăzi s-ar fi înregistrat o depăşire. Noroc că există obişnuitele explicaţii pe care primarul Mihai Stepanescu le oferă jurnaliştilor, la finalul tuturor şedinţelor. Aşa putem şi noi să oferim, la rândul nostru, detalii asupra deciziilor luate de aleşii locali. Au fost aproape 20 de proiecte pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, dar ele au fost parcurse şi aprobate în mai puţin de jumătate de oră. Este aici un mix de eficienţă a administraţiei locale, o bună cunoaştere a proiectelor de hotărâre de către consilieri, care nu au mai avut nevoie de dezbateri pe marginea lor, şi poate şi o doză de interes redus faţă de ceea ce astăzi era supus aprobării.

Şi totuşi, un subiect fierbinte ar fi fost privatizarea CET care a eşuat lamentabil, după eforturi repetate de soluţionare a problemei. Deşi două firme au fost interesate de societatea de termoficare a Reşiţei, la licitaţie nu s-a prezentat niciuna, deşi au cumpărat caietul de sarcini. Dacă săptămâna trecută a avut loc această licitaţie ratată, în 24 mai este programată o nouă licitaţie la care legea prevede că trebuie să participe trei firme, explică primarul Mihai Stepanescu.

Laura PIPERIU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei