Radu Beligan a pășit spre nemurire…

În 1943 avea loc premiera filmului „O noapte furtunoasă” a lui Jean Georgescu. Capodopera  cineastului româno-francez (așa cum agrea să fie numit în epocă), filmată la București și asamblată în Studiourile Gaumont în Paris, cuprindea în distribuție în rolul lui Rică Veturiano „studinte în drept și publicist” pe tânărul Radu Beligan. Fără nicio conotație politică sau urmă de malițiozitate, în acea epocă în care conducătorul României era Ion Antonescu, Hitler era Führerul Reich-ului german și mareșalul Pétain părea să guverneze ce mai rămăsese din Franța, Radu Beligan era deja un actor cunoscut.

Evocarea acelei perioade în plin război mondial urmărește dimensionarea corectă a personalității și operei scenice a celui mai mare om de teatru român, cel care astăzi ne-a părăsit, maestrul Radu Beligan.

Radu Beligan a înființat la sfârșitul obsedantului deceniu, atunci când parcă românilor le era interzis chiar și zâmbetul, Teatrul de Comedie, al cărui director a fost timp de nouă ani. Din 1969 și până în 1990 conduce destinele primei scenei teatrale din țară, Teatrul Național din București și rămâne în istorie ca cel mai longeviv director al acestei prestigioase instituții artistice.

Construcția clădirii care astăzi găzduiește TNB-ul se datorează perseverenței manageriale, persuasiunii și iubirii pentru teatru de care, de această dată într-un alt sistem politic, cel comunist, Radu Beligan a dat dovadă.

Iată, repere fundamentale ale vieții marelui Beligan din perioade grele și complicate prin care România a trecut în regimuri politice diferite. Marea operă a maestrului însă se regăsește pe scenă, scena pe care a iubit-o atât, în mijlocul publicului pe care l-a încântat de-atâtea ori.

Pe scena Naționalului bucureștean a interpretat roluri memorabile, cum ar fi Richard al III-lea, Hlestakov din „Revizorul” lui Gogol, Dr. Smil  din „Apus de soare”, Dandanache din „O scrisoare pierdută”, Profesorul din  „Steaua fără nume”,  Filipetto din „Bădăranii” lui Goldoni, Robespierre din „Danton” de Camil Petrescu (cea mai mare montare scenică din istoria Teatrului Național), Chereea din „Caligula” de Albert Camus, Spirache din „Titanic Vals” de Teodor Mușatescu, Actorul din „Azilul de noapte” de Gorki, Ianke  din „Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa și, paradoxal, Leon Saint Pe din „Egoistul” de Jean Anouilh, piesă pe care a și     regizat-o, paradoxal pentru că maestrul, așa cum întreaga lume a teatrului românesc și european o recunoaște, a fost un altruist desăvârșit.

Dacă ar fi să parafrazăm un titlu celebru întru memoria acestui strălucit slujitor al Thaliei, am spune că viața și opera lui Radu Beligan reprezintă un secol de altruism. Un veac de geniu teatral.