Proiect ambițios! Orfelinat ridicat lângă Mănăstirea Țara Almăjului!

almaj

 

 

Încă un proiect ambițios vrea să se transforme în casă pentru sufletele mai puțin norocoase, odată cu ridicarea unui așezământ social într-o zonă mirifică din Valea Almăjului.

Dacă în anul 2020 cu sprijinul mai multor oameni de bine a devenit funcțional căminul de bătrâni de pe lângă Mânăstirea Țara Almăjului, care în prezent adăposteşte un număr de 20 de vârstnici, alți 4 urmând să sosească peste câteva zile, anul acesta pe lângă mănăstire se dorește ridicarea unui orfelinat cu o capacitate de 50 de locuri.

Cred că mulți dintre noi știm ce înseamnă suferința. Dacă pentru unii dintre noi suferința, provocată de anumite boli, neputințe sau împrejurări este de scurtă durată, pentru alții ea poate fi o viață întreagă. Lipsa dragostei, a afecțiunii și a părinților poate genera în sufletul unui copil abandonat sau neglijat un adevărat iad.

Prin receptivitatea dumneavoastră la acest proiect, puteți oferi șansa unor copii abandonați sau neglijați să se dezvolte într-un mod armonios și într-un mediu propice pentru formarea și dezvoltarea lor.

Nu în ultimul rând, să nu uitați că drumul nostru spre Cer trece prin inima aproapelui nostru (Matei cap.25) și că o credință care nu este fundamentată pe fapta bună este zadarnică (Iacov 2, 17-18)”, spune părintele Petrică Zamela de la Mănăstirea Țara Almăjului.

Pentru realizarea acestui proiect de suflet este însă nevoie de sprijin.

Toți cei care doriți, puteți ajuta financiar sau prin donații de materiale de construcții (BCA, ciment, fier beton, adeziv), material lemnos pentru acoperiş, țiglă etc. De asemenea, puteți ajuta făcând cunoscut acest proiect şi altor persoane care doresc să ajute sau să se implice.

Pentru toată disponibilitatea dumneavoastră, pentru gândul cel bun și pentru dragoste, vă mulțumim și vă binecuvântăm!”, este mesajul părintelui Zamela, cel care s-a ocupat și de ridicarea căminului pentru vârstnici.

144644196_4141572202543171_5562564599000185136_n

144852192_4141571969209861_4520974898452578681_n

144473842_4141571175876607_4341943139268022561_n

144054646_4141571452543246_6194712474147252879_n

146110952_4149300021770389_293654050739295426_o

145746443_4149300165103708_7344713819915532381_o

145372963_4149300358437022_9082381411195324785_o

 

Lorena POENARU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei