Primarul Novăcescu, mulțumit: „Vom fi o comună conectată cu lumea. Este ceva fantastic, oamenilor nu le vine să creadă”!

modelmic

Veste de necrezut pentru locuitorii comunei Cornereva: DJ608 Plugova (DN6) – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca (DN6) va fi modernizat. Tronsonul are o lungime de 41 de km, mai bine de jumătate pe teritoriul comunei Cornereva, care devine astfel principalul beneficiar al contractului de finanțare semnat ieri de reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin și ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

Prezent la semnarea contractului, primarul comunei, Nicolae Novăcescu, și-a exprimat bucuria că într-un final acest tronson va fi reabilitat, arătându-se totodată sigur că odată ce va fi rezolvată problema drumului, turismul în zonă va cunoaște un adevărat avânt. Novăcescu susține că a încercat să găsească soluții și finanțări pentru modernizarea drumului încă de când a preluat funcția de primar, în anul 2012, fără succes însă.

Sunt sigur că odată cu implementarea acestui proiect se va îmbunătăți calitatea vieții în zonă. Avem o comună foarte frumoasă, este o zonă mirifică, dar din păcate acest drum ne-a afectat foarte mult. Nu venea lumea acolo pentru că nu putea să vină, mai ales că aveam și o porțiune de drum închisă în ultima perioadă, din cauza căderilor de pietre. Cu această ocazie se va rezolva totul și vom fi o comună conectată cu lumea. Este ceva fantastic, la mulți nu le vine să creadă, nici la locuitorii din comuna mea”, a declarat Novăcescu, după semnarea contractului.

Primarul comunei care numără nu mai puțin de 40 de sate privește cu speranță spre viitor și spre atragerea de turiști, deși în prezent în zonă există o singură pensiune.

La semnarea contractului a fost prezentă și Maria Damian, primarul comunei Teregova, o altă localitate străbătută de DJ 608, care deși s-a declarat mulțumită de proiect, nu a putut să nu amintească de celălalt tronson al drumului județean, lăsat pentru moment deoparte:

„De acest proiect beneficiem trei localități. Este o zonă turistică extraordinară, începând de la barajul Poiana Rusca, o zonă neexploatată încă turistic, dar cu mare potențial, până la ieșirea la Plugova, în drumul național. Așteptăm și cealaltă jumătate de drum județean, DJ 608 Teregova –  Luncavița – Iablanița”.

IMG_8799

Contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ608 Plugova (DN6) – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca (DN6)” are o valoare de peste 125 de milioane de lei, fiind practic cel mai mare contract de finanțare semnat de forul județean cu ADR Vest.

Citește și 41 km de drum județean modernizați, în cadrul celui mai mare contract de finanțare semnat de CJ CS cu ADR Vest!

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei