41 km de drum județean modernizați, în cadrul celui mai mare contract de finanțare semnat de CJ CS cu ADR Vest!

modelmic

Contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ608 Plugova (DN6) – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca (DN6)” a fost semnat astăzi de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu și de Sorin MAXIM, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest . Proiectul are o valoare de peste 125 de milioane de lei, fiind practic cel mai mare contract de finanțare semnat de forul județean cu ADR Vest, organismul intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

Este vorba de o parte din DJ 608, are o lungime de 41,4 km. Acest drum străbate teritoriile administrative ale comunelor Mehadia, Cornereva și Teregova, precum și intravilanul sau extravilanul localităților Plugova, Globurău, Borugi, Costiș, Obița și Rusca. Asigură accesul direct la DN 6, în localitățile Plugova și Rusca. Principalul beneficiar este comuna Teregova. Acest drum are și o altfel de caracteristică, această zonă are un puternic potențial turistic, cu morile de apă, monumente istorice din secolul XX, de pe Valea Belarecăi, Munții Cernei, barajul de la Poiana Rusca, un baraj recent inaugurat, în 2006”, a subliniat președintele CJ CS, Silviu Hurduzeu.

Proiectul, a cărui valoare depășește 26 de milioane de euro, este contractat în parteneriat de către Consiliul Județean Caraș-Severin (lider de proiect) și primăriile comunelor Teregova, Cornereva și Mehadia. După cum s-a precizat cu ocazia semnării contractului, este un parteneriat în folosul comunității, care va face ca cei peste 11.000 de locuitori din zonă și cei peste 320.000 de locuitori ai județului Caraș-Severin să se bucure de o infrastructură de bună calitate și conexiuni rutiere adecvate.

Suntem la cel de-al șaselea contract semnat în mod direct între Agenție și Consiliul Județean, mai sunt altele care sunt în zona de precontractare. Ce vreau să remarc este că acest drum care este finanțat în cadrul axei 6 este mai mult decât o reabilitare, este o modernizare care va aduce pe lângă elementele de confort în trafic, evident acea zonă nu a mai fost de mult acoperită cu finanțare pentru zona de reabilitare, va aduce și o siguranță în trafic, mai ales că dacă se dorește deschiderea aceasta spre zona turistică, ea trebuie să ofere un alt nivel de siguranță pentru cei care vor vizita zona

Cred că cea mai importantă etapă acum urmează, zona de implementare. Eu m-aș bucura să meargă cât mai repede zona de proiectare și de execuție, pentru că este un drum foarte complex. Pe lângă suma foarte mare pe care o are alocată,  evident în spate este și o complexitate a lucrărilor. Mare parte sunt în zona de munte, zona umedă, care va pune la încercare constructorul care va câștiga licitația”, a declarat la rândul său, Sorin Maxim.

Valoarea totală a proiectului este de 125.469.840,79 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 121.768.253,62 lei. Perioada de implementare este de 34 de luni, iar pe lângă cei 41,377 km de drum modernizat, vor fi realizate 10 podețe noi, iar 19 poduri vor fi reabilitate.

IMG_8779 IMG_8780 IMG_8783

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Johann Nicolescu

    Cand se va finaliza si amenajarea hidrografica de pe raul Bellareca din zona Bogaltinului ? Cand va fi semnat un contract de finantare pentru reabilitarea integrala a celui mai defavorizat drum judetean dintr-o zona turistic, DJ 582E Prislop-Statiunea Turistica Semenic ? Si pentru celelalte drumurile judetene din zone cu obiective turistice cand se vor finanta si executa lucrari de reabilitare, pentru a valorifica la maximum potentialul turistic al judetului Caras-Severin ?

  2. Petru

    Wow, 41,4 km, wow – toti odată sau in rate pe 10 ani, ca si drumul Valiug – Slatina Timiș l-ați făcut intr-un deceniu, si “a venit apa si la luat” …

  3. Razvan

    Caraș-Severin este un dezastru și o rușine.Drumul de piatra cu gropile de jumătate de metru se circulă cu 10 la ora in Satul Valeapai de unde provine mama și bunica mea este o rusi . Sa va fie rușine cei de la conducere

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei