Primarul Brian Filimon, primarul de la Măureni, comuna în care liberalii au reușit să obțină scoruri record, de peste 70%, atât la alegerile parlamentare cât și la cele europarlamentare, regretă posibila plecare a lui Adi Torma din PNL În opinia edilului, dialogul reprezintă calea de urmat în acest caz.
„Nu vreau să fiu subiectiv. Adi Torma este prietenul meu, am avut o relație bună de când ne-am cunoscut și am participat împreună în campaniile de la alegeri locale de acum trei ani jumătate și cu siguranță mi-e greu să dau un răspuns cu privire la deciziile care s-au luat în acest caz sau să le analizez.
Însă nu mă ascund să spun că mi-aș dori ca Adi Torma să nu plece din PNL. Ca o paranteză, orice primar de municipiu, de oraș sau chiar de comună, care pleacă dintr-un partid poate fi o pierdere pe viitor”, a precizat Filimon, pentru Reper 24.
Primarul comunei Măureni speră în continuare că cele două părți vor ajunge la o înțelegere și vor merge mai departe împreună în viitoarele lupte electorale: alegerile prezidențiale din această iarnă și cele locale de anul viitor. De menționat, că spre deosebire de alți edili liberali cărășeni, Brian Filimon a avut întotdeauna o relație bună cu conducerea organizației județene, iar în cazul în care au existat conflicte sau discuții, ele au fost rezolvate discret, în spatele ușilor închise, fără ca nimic să ajungă la urechile publicului.
„Relația cu partidul din punctul meu de vedere și al filialei noastre este o relație ok, o relație de colaborare, de respect”, afirma chiar la un moment dat Brian Filimon.
Reamintim, Biroul Politic Județean al PNL a votat în urmă cu aproximativ o lună propunerea de excludere din PNL a lui Adrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă, căruia i se reproșa scorul slab obținut la alegerile europarlamentare. Torma a contestat decizia BPJ la Curtea de Arbitraj a partidului, o decizie finală urmând să fie luată în perioada următoare.
Diana RADU
