Eurodeputații au adoptat programul Erasmus+, ediția pentru perioada 2021-2027 a programului emblematic al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport.
Programul a demonstrat că are un rol important în promovarea identității europene, iar fondurile de care va dispune pentru perioada 2021-2027 vor fi aproape duble (peste 28 de miliarde EUR din surse diferite) față de perioada anterioară de șapte ani (14,7 miliarde EUR). În cadrul dezbaterii în plen înainte de aprobarea programului, majoritatea vorbitorilor au afirmat că viețile tinerilor au fost afectate de COVID-19 și au subliniat importanța programului Erasmus+, evaluat de cetățeni ca fiind cel mai de succes dintre toate programele UE, pentru generațiile europene viitoare.
Noul program Erasmus+ va pune la dispoziție mai multe instrumente și resurse pentru a susține incluziunea. Comisia și statele membre trebuie să elaboreze planuri de acțiune cu scopul de a îmbunătăți accesul la educație și mobilitate pentru persoanele care, de-a lungul timpului, au avut mai puține oportunități de participare – persoane cu handicap, persoane care trăiesc în sărăcie, într-o locație îndepărtată, persoane care provin din familii de migranți și multe alte categorii.
Cei care nu au resurse financiare suficiente pentru a suporta costurile inițiale implicate de participarea la program (cum ar fi cumpărarea unui bilet de tren sau rezervarea cazării) pot beneficia de granturi suplimentare, inclusiv de plăți în avans. Cererile nu pot fi refuzate din cauza unor costuri mai ridicate dacă au legătură cu măsuri care garantează incluziunea.
În comparație cu programul Erasmus+ anterior, noul program va include și un ajutor pentru o perioadă de maximum șase luni petrecută într-o altă țară din Uniunea Europeană pentru cursanții adulți. Programul va ajuta astfel persoane de toate vârstele și din toate mediile să dobândească noi competențe profesionale și de viață și să se adapteze mai bine la schimbările generate de tranziția către o economie verde și digitală, precum și de pandemia de COVID-19.
Noul program Erasmus+ va fi mai simplu și va avea proceduri mai ușor de urmat și sisteme informatice mai ușor de utilizat de către candidați. De asemenea, vor trebui întocmite mai puține documente. Va exista și un mecanism special de finanțare a unor „parteneriate la scară redusăˮ pentru organizații mai mici, cum ar fi organizațiile de tineret și cluburile sportive.
Dan AGACHE