Moți, Belodedici, Rotariu, Vaștag și Doană, întâlnire pe terenul de fotbal la final de an!

fotbal

Unii din cei mai iubiți jucători pe care i-a dat Banatul de Munte în fotbalul mare dar și în pugilism s-au reunit la acest final de an, 2014, pe terenul sintetic acoperit Fanimex, din cartierul Govândari al Reșiței. Două selecționate, una condusă de căpitanul de echipă Iosif Rotariu, fostul stelist fiind originar din comuna Prigor, care l-a avut alături pe dublul campion continental Miodrag Belodedici, pe fostul atacant Marcel Băban, dar și jucători din generația de astăzi ai Timișoarei iar cealaltă a reșițenilor care i-a avut în prim plan pe „genialul portar de ocazie“ Cosmin Moți, pe triplul campion mondial de box Francisc Vaștag, fratele său Loți, fiul său Andrei Vaștag, fostul 10 al rosso nerilor Leontin Doană și fiul său Casian Doană, au reușit să demonstreze că fotbalul nu are vârstă și rămâne o disciplină în care experiența poate face încă diferența.

Dacă prima parte a întâlnirii a fost cea în care foștii internaționali Rotariu și Belodedici au strălucit, după cum era și normal până la urmă pentru doi steliști recunoscuți la nivel planetar, partea a doua a jocului a fost echilibrată de prestația lui Moți și de momentele de inspirație ale lui Leo Doană. Trebuie să remarc că am avut o mare bucurie prin revederea acestor jucători de calibru în teren și mai ales modul uimitor în care se mișcă și arată aproape neschimbați, Belodedici și Rotariu. „Roti poate să evolueze și astăzi în liga a II-a de la noi din țară, nu-l vezi ce bine se mișcă?“, și-a lăudat Belo coechipierul. Chiar dacă la una dintre faze, cel mai drag Miodrag din Banat a fost pus la pământ de Vaștag Jr. acesta nu s-a arătat deranjat, strigând cu zâmbetul pe buze: „N-a fost nimic, dă-i drumul mai departe“. N-a fost nevoie de arbitru, nici de targă și nici de popă, cei din teren oferind o imagine a fair-play-ului și prieteniei, așa cum le stă bine marilor jucători din galeria fotbalului care ne-a fericit cu ani în urmă. Să spunem totuți că după cele 60 de minute de joc aprins, echipa deplasată de la Timișoara a reușit să se impună pe tabela de marcaj, dar nimeni nu a plecat supărat de la baza sportivă Fanimex.

După meci, ambele formații au închinat un pahar de răchie și au degustat o pomană a porcului la restaurantul manageriat de frații Vaștag, acolo unde li s-a alăturat un alt fost stelist care a lăsat scrisă o pagină frumoasă în Ghencea, astăzi antrenor al formației Metalul Reșița, Daniel Oprița.

Eroul de la Ludogorets, declarat recent de către rușii de la championat.com cel mai bun portar al anului 2014, în urma ispravei sale care a costat-o scump pe Steaua București, Cosmin Moți, ne-a declarat la final de partidă că este fericit ori de câte ori are șansa să revină în țară, fie la Reșița sau în locul copilăriei sale, atât de drag sufletului său, la Borloveni în Valea Almăjului. Tot un almăjan, de această dată Iosif Rotariu, nu a plecat spre casă, ci s-a întors în stațiunea Crivaia, acolo unde îl aștepta întreaga familie.

Toți protagoniștii întâlnirii de la Reșița au promis că o vor comite și la anul, cam tot pe vremea asta și desigur tot într-un balon încălzit.

Ascultați în continuare declarația lui Miodrag Belodedici, jucătorul care a câștigat de două ori Cupa Campionilor Europeni, cu Steaua București în 1986 și cu Steaua Roșie Belgrad în 1991:

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649967727626″]

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei