Mocioalcă, despre învingătorul de la Bocșa: „Este victoria unui candidat care și-a dorit mai mult decât ceilalți!”

pascu

După succesul înregistrat de PSD la alegerile organizate duminică la Bocșa, în urma cărora învingător a fost Mirel Pascu, senatorul cărășean Ion Mocioalcă face o sinteză a tuturor etapelor premergătoare „performanței” obținute la aceste alegeri de către social democrați.

Deși au trecut aproape 48 de ore de când s-au numărat voturile la Bocșa, eu mă simt în continuare conectat la atmosfera de acolo, poate și din această cauză, pentru că am abordat cu multă seriozitate și interes alegerile de la Bocșa, PSD a câștigat.

Aș spune că este o victorie de echipă a unui candidat care și-a dorit mai mult decât ceilalți, care n-a lăsat nimic la voia întâmplării și care, din momentul în care a fost ales de către consiliul local viceprimar interimar, a fost mereu prezent pe străzi, a stat de vorbă cu oamenii, a rezolvat probleme punctuale și s-a dovedit a fi singurul care are și un proiect politic pentru Bocșa.

Mirel Pascu știe administrație, Mirel a învățat din greșeli și cred că a înțeles și ceea ce înseamnă trădarea în politică. El înțelege că efortul lui va fi înzecit deoarece va fi un primar de opoziție pe care administrația județeană și guvernul nu-l vor scoate din necaz, de aceea mandatul său trebuie să se bazeze pe proiecte și programe pe bani europeni și pe multă și foarte multă muncă”, a menționat parlamentarul cărășean.

Secretarul Senatului, senatorul Ion Mocioalcă dezminte zvonurile conform cărora ar fi existat o înțelegere tacită între PSD și PNL pentru ca Mirel Patriciu Pascu și viceprimarul Sorin Perian să rămână în echipă, fiecare aducând în perioada campaniei, la Bocșa, lideri și personalități marcante din cadrul organizațiilor pentru a-i susține.

Faptul că s-a adus de către cele două partide „artileria grea” înseamnă că fiecare dintre ele și-a dorit să câștige. În afara faptului că nu ne-am înjurat unii pe alții, în rest, s-a făcut de către ambele tabere, tot ce a fost posibil ca să se câștige aceste alegeri. Faptul că de data aceasta a câștigat Mirel Pascu este o răsplată a unei abordări mult mai determinate în această campanie”, precizează parlamentarul social-democrat Ion Mocioalcă.

Pe de altă parte, senatorul cărășean a menționat că, în cazul alegerilor de la Bocșa, apartenența câștigătorului la PSD a constituit un avantaj pentru candidatul Mirel Pascu și că „proasta guvernare” a PNL a redus din șansele candidatului acestui partid la Primăria Bocșa.

Gândurile parlamentarului Ion Mocioalcă se îndreaptă acum spre alte alegeri care vor avea loc în județul Caraș-Severin, cele pentru Primăria Anina, candidatul susținut de PSD fiind Dorinel Ungureanu.

 

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei