Venită într-o vacanță de patru zile acasă, la Oțelu Roșu, gimnasta Laura Jurca a vorbit pentru Reper24 despre munca neîncetată care stă în spatele medaliilor strălucitoare, competițiile care au adus-o pe podiumurile gimnasticii internaționale și planuri de viitor.
Deși mai puțin cunoscută în această parte de țară, având în vedere că poposeşte mai rar în locurile natale, fiind plecată mai mereu în cantonamente și la competiții, Laura Jurcă este un nume mare al gimnasticii internaţionale. Născută la 14 septembrie 1999 la Munchen, în Germania, Laura Jurca a locuit alături de părinții săi în Elveția, la Zurich, a dovedit de mică înclinații sportive, fiind un copil foarte activ. La propunerea tatălui său, Titus Jurca, la vârsta de 7 ani, în anul 2007, a pășit pe treptele centrului de la Deva, mai întâi pentru o perioadă de probă de circa trei luni. Talentul a ieșit repede la suprafață și, la scurt timp, Laura participa deja la competiții naționale și internaționale.
După nenumărate ore de muncă la aparate, au început să apară și rezultatele. Laura Jurca a devenit campioană națională a României la juniori, doi ani consecutiv, în 2010 și 2011, la categoria a III-a, dar a concurat și în străinătate, la Klagenfurt – Austria, în Canada la Concursul „Gimnics”, în Belgia, și Franța. De asemenea, a mai participat și la competiția de la Jesolo, din Italia, care adună sportivi din țările care au dat întotdeauna cele mai mari nume ale gimnasticii: S.U.A., Rusia sau Japonia. Sportiva bănățeancă a obținut locul 4, la individual compus, după concurentele americane, având o prestație foarte bună. La Deva a fost antrenată de Adela Popa, apoi de Ioan Coroiu, urmând a fi selecționată la lotul olimpic de la Izvorani, unde este pregătită de Mariana Bitang și Octavian Belu, încă din luna decembrie 2012.
În momentul de față se pregătește pentru Jocurile Olimpice pentru Tineret din China, de la Nanjing, din luna august, unde vor participați sportivi din 150 de țări. Fiecare țară are dreptul să trimită un reprezentant, iar Laura concurează împotriva colegei și bunei sale prietene, Andreea Iridon. Cea mai bună va reprezenta România la această competiție.
Laura este vicecampioană europeană la individual compus, unde s-au calificat 24 de gimnaste din totalul de 287, aceasta fiind cea mai „grea” medalie a sa, dar a luat o medalie de argint și la sărituri, iar cu echipa bronzul, la Campionatul European de gimnastică de la Sofia. După concurs, întrebată de presă cui dedică această medalie, Laura, foarte mândră de munca sa, a spus răspicat: „MIE”! Duminica trecută, la sărituri, a luat cea de-a patra medalie pentru delegaţia României, cea de argint. Alături de sportiva noastră, au mai urcat pe podium și gimnastele Elissa Downey, medalie de aur, şi Amy Tinkler, bronz, ambele din Marea Britanie.
Prinsă între competiții și antrenamente, Laura reușește să ajungă doar o dată pe an acasă, la Oțelu Roșu. Vizita din aceste zile este legată de concursul de la Sofia, urmând ca astăzi să plece la Deva, de unde va porni apoi mai departe, la Izvorani. Din ianuarie 2015, sportiva va trece la lotul senioarelor.
La finalul discuției, tatăl său a întrebat-o dacă a greșit atunci când a dus-o la Deva, însă Laura, foarte sigură pe ea, i-a replicat: ”Nu ai greșit, iar toată munca merită!”. În ciuda programului foarte strict, a orelor nesfârșite de pregătiri și exerciții, sentimentul pe care îl încearcă atunci când urcă pe podium răsplătește toate eforturile și sacrificiile.
Sperăm să obțină cât mai multe medalii în viitor, mai ales ascultând de pe podium imnul României, și să se întoarcă mereu cu drag în Caraș-Severin, oricând are posibilitatea. Mult succes, LAURA JURCA! Suntem mândri de tine!
Ion CUBIN