La Marga, continuă lucrările la toate proiectele demarate înainte de pandemie!

Marga

În comunitatea din Marga se respectă toate măsurile impuse prin Ordonanțele Militare și nu a fost cazul de situații problematice, după cum ne-a informat primarul comunei, Nicolae Beg. Lucrurile merg bine și în ceea ce privește proiectele aflate în execuție, chiar mulțumitor, după părerea edilului. Se lucrează atât la proiectul privind canalizarea, cât și la proiectul de alimentare cu apă.

Avem reabilitare rețea la Marga și extindere la Vama Marga, pentru că nu am avut rețea la Vama Marga. În Marga aveam rețea de apă, dar era pe conducte de fier, vechi, de prin anii 1990 și se făcea captarea doar dintr-un pârâu, iar acum captăm și din alt pârâu, care este puțin mai la distanță pentru că acesta nu mai avea debitul necesar”, a declarat primarul Nicolae Beg

De aceste proiecte beneficiază în jur de 480 de gospodării, din Marga și Vama Marga.

Fondurile pentru aceste proiecte aflate în execuție vin de la Ministerul Dezvoltării, adică bani guvernamentali, valoarea fiind în jur de 5 milioane de lei pentru canalizare, iar sumele pentru alimentarea cu apă se ridică la 4,6 milioane lei.

Chiar se lucrează la aceste proiecte, se lucrează bine. Termenul de finalizare la alimentarea cu apă este la sfârșitul anului, iar la canalizare anul viitor. La canalizare deja se lucrează la racorduri. Se lucrează pe două fronturi. Cei de la apă nu pot să lucreze pe două fronturi până nu termină la captare, după aceea vor începe și ei cu două echipe”, a declarat vizibil mulțumit de starea lucrurilor, primarul comunei Marga, Nicolae Beg.

foto: arhivă

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. imoGen

    Cea mai comună dezvoltată din Caraș!
    Dea Dumnezeu fericire și noroc la primar și la familia lui!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei