În fiecare zi, România pierde bani mulți din cauza incompetenței ministrului Cristian Ghinea, sunt de părere social-democrații, ministrul responsabil cu fondurile europene, fiecare zi a liberalului la butoanele ministerului pe care-l conduce însemnând, după opinia PSD, pierderi imense din fondurile europene și scufundarea în abisul austerității.
„În decembrie 2020, când domnul Ghinea a fost numit ministru, alocarea pentru PNRR era de 30,5 miliarde euro.
Șase luni mai târziu, la 31 mai 2021, când, după două eșecuri, Cristian Ghinea a depus a treia variantă de PNRR la Bruxelles, alocarea pentru România s-a redus la 29,2 miliarde euro. Cu alte cuvinte, nici nu a respirat bine și s-au evaporat 1,3 miliarde euro.
Alte două miliarde de euro au dispărut din fondurile viitoare pentru coeziune unde România a mai rămas cu aproximativ 28 de miliarde euro din cele 30 de miliarde de euro câte erau în decembrie 2020”, afirmă secretarul Senatului, parlamentarul Ion Mocioalcă.
Senatorul cărășean susține că autoritățile locale nu își pot deconta proiectele, pentru care s-au supraîndatorat, deoarece ministrul Ghinea blochează absorbția.
„La acest moment, ministrul Ghinea a reușit contraperformanța să atragă doar 0,2 miliarde de euro pe programele de coeziune deși România trebuie să aibă în conturi de 16 ori mai mult, respectiv 3,5 miliarde de euro, din absorbția curentă, a anului 2021, aferentă exercițiului financiar 2014-2020.
Jalnică evoluție! De la ministrul zero al Fondurilor Europene din guvernul Cioloș, la ministrul zero virgulă, în guvernul Cîțu. Atât s-a putut!”, precizează senatorul PSD de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă.
PSD afirmă că ministrul Cristian Ghinea a atins nivelul maxim al incompetenței sale prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Spre deosebire de țările europene, unde PNRR-urile înseamnă redresare și dezvoltare, în România, cu Ghinea la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, PNRR-ul – ținut la secret și despre care nu știe ce conține – aduce sărăcie și austeritate, „respectiv taxe mai mari, înghețări și tăieri de venituri, deghizate propagandistic în reforme”.
Lorena POENARU
Cu Mocioalca la butoane eram morti demult !!!