La Reșița se va desfășura de mâine până duminică seara campania de RAPEL pentru Maratonul Vaccinării – Reșița pune umărul.
„Timp de trei zile, persoanele care s-au vaccinat în timpul Maratonului din 21-23 mai se vor prezenta la Centrul de vaccinare de la Școala Gimnazială Mihai Peia (Generală 6), str. Gratz, nr. 10, pentru efectuarea rapelului.
De asemenea, în cadrul acestui eveniment, se poate prezenta ORICE PERSOANĂ CARE DOREȘTE SĂ SE VACCINEZE, fără a fi nevoie de PROGRAMARE”, transmit reprezentanții Primăriei Reșița.
Accesul la vaccinare este gratuit, pentru toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani. Pentru cei care nu au împlinit vârsta de 18 ani, este necesară prezența unui părinte sau a tutorelui legal, în vederea semnării acordului pentru vaccinare.
Centrul de vaccinare va fi deschis vineri și sâmbătă, între orele 08:00 și 24:00, iar duminică între 08:00 și 20:00.
Vaccin utilizat este, la fel ca la prima doză, Pfizer-BioNTech.
La maratonul desfășurat în urmă cu trei săptămâni la Reșița, s-au vaccinat aproape 900 de persoane.
Karina TINCUL


Se dau mici,grătare, o bericioaică ceva?Întreb pentru ceacea Mitru din Valea Cucuieții din deal!