60 de biciclete pune la dispoziție în prezent administrația locală reșițenilor dornici de o plimbare pe două roți. Numărul acestora va crește însă substanțial în viitor, alte aproximativ 100 de biciclete urmând să fie achiziționate de Primărie și oferite spre folosire locuitorilor din municipiul de pe Bârzava.
Primele 60 de biciclete au fost achiziționate anul trecut, în cadrul unui proiect transfrontalier, Reșița intrând astfel în rândul orașelor moderne, unde se pune accent pe mobilitate și se oferă locuitorilor, dar și vizitatorilor, posibilitatea a alege bicicleta, ca mijloc alternativ de deplasare. Iar cum inițiativa s-a bucurat de succes, existând zile, în special la sfârșit de săptămână, când standurile cu biciclete rămân goale, reprezentanții Primăriei au decis ca pe viitor să mărească numărul acestora:
„Le mulțumesc reșițenilor că folosesc bicicletele. Avem în plan în faza trei tramvai, pe fonduri europene să mai luăm încă 60 de bucăți și am zis că mai luăm din bugetul Primăriei încă vreo 40 de bucăți. Vom pune și în zona Muncitoresc și în zona Moroasa, zone care au fost un pic văduvite la acest capitol și ne vom duce încet-încet spre ele, odată cu securizarea cu camere de supraveghere”, a precizat primarul Ioan Popa.
Karina TINCUL