Peste 2.600.000 de lei au fost investiți în comuna Vermeș, în refacerea și modernizarea drumului comunal 87 Vermeș-Valeapai. Proiectul a fost derulat de Compania Națională de Investiții, iar, la câteva luni de la recepția lucrărilor, primarul comunei, Ion Iacob Damian, se declară foarte mulțumit de rezultat și de modul în care se prezintă drumul după ce a trecut prin prima iarnă.
„Este un drum foarte important, atât pentru locuitorii comunei Vermeș, cât și pentru locuitorii comunei Ramna, satul Valeapai. Înainte de lucrări era un drum impracticabil, iar acum este de foarte mare ajutor pentru locuitorii comunei care doresc să ajungă la terenurile agricole, dar și pentru cei care vin din Timișoara și merg spre Valeapai, de exemplu. Beneficiarul proiectului a fost CNI-ul, noi am predat prin hotărâre de Consiliu, amplasamentul, așa cum se procedează în cazul lucrărilor derulate prin CNI, dar vreau să vă spun că sunt foarte mulțumit de firma care a realizat lucrările, o firmă din Timișoara. Au lucrat curat, dacă pot să spun așa, drumul are rigole betonate, podețe de acces, tot ce trebuie”, a precizat pentru Reper 24, primarul Ion Iacob Damian.





Valoarea proiectului refacerea și modernizare a DC 87 Vermeș-Valeapai s-a ridicat la suma de 2.687.985 de lei.
În prezent, sunt în derulare în comuna Vermeș alte două proiecte realizate prin intermediul Companiei Naționale de Investiții: refacerea a două podețe peste pârâul Tramnic și modernizarea a trei străzi din comună. Cele două proiecte au o valoare de peste 3.200.000 de lei.
Karina TINCUL
