Interesul poartă fesul…liberal?

edit

Informații venite pe surse, (și asta pentru că în tabăra liberală din Caraș-Severin s-a instaurat „silenzio stampa“, sau greva tăcerii mai pe românește), spun că Marcel Vela, fost ministru de interne și actual senator, „capo del tutti capi“ peste liberalii cărășeni, a trecut cu cățel cu purcel, adică cu tot calabalâcul și organizația din dotare, din căruța lui Orban în cea a lui Cîțu.

După ce în ultima vreme a afirmat că susține tabăra actualului președinte Ludovic Orban, a urmat o perioadă de incertitudine, iar de astăzi a transpirat informația conform căreia se mută în tabăra actualului premier și candidat la șefia partidului. Poate că nu e de mirare că Orban rămâne fără adepți. Cea mai mare vină a domniei sale este aceea că a cedat ministere cheie reziștilor, doar pentru a-și asigura postul de președinte al Camerei Deputaților. Primarii din teriotoriu resimt acest lucru foarte tare și asta pentru că banii de investiții sunt tot mai puțin vizibili.

Ludovicul a dat cam tot ce era de dat (pentru partid desigur). Dintr-un șomer de lux a ajuns șef peste liberalii din România iar mai apoi al 3-lea om în stat. La balalaică nu mai cântă acum că nu dă bine la funcție. E drept ca mai un chefuleț acolo, fără mască cu multe „prăjituri“ bine „însiropate“ mai merge, dar cam asta e tot ce poate oferi în acest moment.

Ar mai fi câțiva posibili candidați la șefia partidului și mă gândesc repede, repede la Dan Motreanu, Ilie Bolojan, Rareș Bopgdan, oameni care ar avea puterea să aspire la o asemenea funcție și desigur ar putea da o perspectivă acestei formațiuni politice istorice. Din păcate niciunul dintre ei nu are valoarea lui Florin Cîțu. Principalul său atuu, este funcția de premier. El este omul care alocă banii, iar perspectiva unei rectificări bugetare se numără în zile nu în luni. Și așa cum ne stă nouă românilor bine, cine plătește muzica o și comandă.

Nu știu dacă Marcel Vela s-a consultat cu membrii organizației, cu cei din BPJ sau a luat hotărârea cu de la sine putere; știu doar că în organizația locală are încă putere și influență și puțini sunt cei care să murmure la deciziile sale și asta în surdină și pe la colțuri. Legat de participarea activă a președintelui PNL Caraș-Severin în tabăra Cîțu sau cea a actualului președinte liberal, Ludovic Orban, Marcel Vela nu face decât să lase loc interpretărilor de tot soiul: „Nu am luat vreo decizie! Când o s-o iau…anunț eu, nu pe “surse”!“, a declarat Vela.

Până la urmă alegerea președintelui dintr-o anumită formațiune politică este apanajul membrilor de partid. Eu mă întreb dacă pentru electorat, pentru cei care au legătură cu politica doar la alegeri, această mișcare este benefică. Ei au ceva de câștigat? Vor veni mai mulți bani pentru Caraș-Severin? Vor fi mai multe proiecte ale primăriilor din județ, fie ele și liberale, aprobate și finanțate? Sau vor fi doar câștiguri personale ale liderilor? Nu spun că va fi așa sau așa; pur și simplu mă întreb. Răspunsurile, cu siguranță, nu se vor lăsa mult așteptate.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei