Un grup de profesori din Caraș-Severin și-a manifestat în scris, punctual și argumentat nemulțumirile față de modul în care profesorul Adrian Doxan conduce Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, sesizări care au ajuns pe masa ministrului educației, prof. univ. dr. Pavel Năstase și a ministrului secretar de stat, prof. univ. Liviu Pop. Urmare a celor prezentate în nota de înștiințare adresată conducătorilor Ministerului Educației, ministrul educației a dispus ca în aceste zile la Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin să sosească Corpul de Control al Ministerului pentru verificări amănunțite.
Mai exact, inspectorul general școlar, prof. Adrian Doxan, este acuzat de grupul de profesori cărășeni cu privire la încălcarea prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, nr. 5080/31.08.2016. Profesorii spun că, cităm „Doxan a eludat prevederile Art. 27 din respectiva metodologie, fixând în comisiile de concurs persoane care nu se încadrau în prevederile acestui articol: inspectorul școlar Lucian Miclău a fost secretar al comisiilor de concurs (în număr de 7) deși sora acestuia a candidat pentru funcția de director la Liceul Tehnologic „Iosif Coriolan Buracu“ din Prigor, inspectorul școlar Chiosa Nicolae a făcut parte din comisia de verificare a dosarelor încărcate electronic de către candidați pe platforma electronică dedicată (art. 10) deși fratele său a candidat la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct la Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița și altele.
În documentul înaintat ministrului educației se precizează că inspectorul școlar general a fixat coordonatori ai comisiilor de concurs inspectori fără concurs pe post (Damian Ana, Voin Simona), iar pe alții pe care evident nu îi agreea, precum Nicolicea Constantin sau Stăniloiu Nicolae, i-a lăsat în afara coordonării de comisii.
Doxan prezentat ca un conducător de instituție arogant, cu tendințe dictatoriale, necomunicativ și un om al intereselor proprii!
Inspectorul școlar general, Adrian Doxan este acuzat și în privința modului în care colaborează cu subalternii săi. În acest sens, semnatarii misivei transmise Ministerului Educației arată că „profesorul Doxan își manifestă în permanență lipsa de comunicare în tot ceea ce întreprinde, fiind arogant, cu tendințe dicatoriale, neadmițând replici de niciun fel, chiar dacă adevărul nu este de partea lui“. Ca exemplu este dat cazul inspectorului școlar Dan Stoinel, care deși ocupa postul în urma unui concurs, a demisionat din această funcție, fiind jignit impardonabil de către inspectorul școlar general Adrian Doxan.
Inspectorul școlar general nu uită nici de interesele personale din poziția ocupată, încadrându-și propria soție pe post de contabil șef la Palatul Copiilor Reșița, cu jumătate de normă și o altă jumătate de normă la Casa Corpului Didactic, Adrian Doxan fiind ordonator de credite iar soția domniei sale fiindu-i subordonată direct financiar acestuia!
Profesorii fac un scurt remember amintindu-i ministrului educației de perioada în care Doxan ocupa funcția de director adjunct la Colegiul Național „Traian Lalescu“ din Reșița, atunci când nu a uitat să-și încadreze soția cu suficiente ore la Școala Postliceală Sanitară din cadrul colegiului respectiv, aceasta neavând nicio tangență cu problemele legate de predarea la clasă. Soția este încadrată cu ore și în momentul de față la Școala Postliceală Sanitară, se arată în documentul înaintat ministrului Pavel Năstase.
În finalul sesizării, profesorii cărășeni, care îl contestă pe Doxan, aduc în discuție o achiziție de ultimă oră, una care nu-i era deloc necesară Inspectoratului Școlar General Caraș-Severin, aflat sub comanda lui Adrian Doxan. Este vorba de un autoturism marca Skoda – model SUV, care ar fi același tip de autovehicul folosit de familia Doxan în particular. Să fie acest lucru întâmplător? – se întreabă semnatarii scrisorii care a stârnit într-atât spiritele în Ministerul Educației, încât sosirea Corpului de Control al acestei instituții mai este doar o chestiune de timp. Tic-tac, tic-tac……
Sergiu TABAN
Un îngâmfat arogant !
Cum dreacu a ajuns asta ditamai inspectorul ?
Câți prieteni are asta ? ca-i numeri pe degetele de la o mâna …
Nu-l suporta nimeni !
Cum schimbi pe cineva care a ocupat postul prin concurs? Simplu! Cineva face o plângere..trimiti corpu de control care daca nu găsește ceva inventează si gata…in 3 zile ti-ai pus patrupedul politic pa funcție. Toate partidele procedează identic..e dupa manualul securității din 1965..
Articolul de fata aduce in atentia noastra o chestiune foarte serioasa, inspectoratul scolar si pe seful acestei institutii…despre domnul profesor Doxan, ca despre orice alt profesor, se pot spune multe lucruri, atat bune cat si mai putin bune…asta insa nu este “un indicator de nadejde” in a decide despre caracterul sI competentele persoanei. Ce stim este faptul ca domnului Doxan i s-a facut o reclamatie, cat despre “puterea acestei reclamatii”, argumentele ei…asta nu mai tine de noi, pentru simplu fapt ca nu avem toate datele problemei. Raportul comisiei care se ocupa de caz poate lamuri toate datele problemei. Oricum un lucru este cert faptul ca domnul profesor Doxan este descris ca fiind “arogant” este clar un minus pentru semnatarii plangerii…acest detaliu nu poate fi verificat pentru ca termenul “arogant” este un termen vag si fiecare il poate folosi cum vrea…cat despre celelalte acuze, asa cum ne sunt ele prezentate, toate tin de fapte si nu de valori deci pot fi analizate concret…acum ca in centru acestei “inspectii” stau alte motive, sigur ca acest fapt nu poate fi contestat dar la fel de sigur este si ca el nu poate fi “puternic” argumentat…despre ce nu se stie sa se taca!…intelept sfat!…Asteptam raportul comisiei si apoi vom vedea cum stau lucrurile, intelept este sa-i oferim profesorului Doxan prezumptia de nevinovatie si celor ce-l ancheteaza increderea ca sunt acolo “din ratiuni strict profesionale”, fara aceste doua elemente cred ca este imposibil sa speram la normalitate.
Scria cineva aici ca Doxan are un concurs si drept urmare nu poate fi dat jos si adus un alt “patruped” de la partid!!!Pai “patrupedul” Doxan de unde a fost adus???Din neant cumva???Doxan a fost inspector general intre 2009-2012 in vremea PDL(a fost chiar vicepresedinte PDL Caras-Severin).La venirea tehnocratilor in MENCȘ, au fost reactivați și fostii PDL-isti in frunte cu Monica Cristina Anisie(secretar de stat MENCȘ, presedinte OF PDL sector 2, actual PNL). Inca de la venirea Monicai Anisie in minister, ea a reprezentat vârful de lance al “epurărilor” tuturor inspectorilor generalI pusi de PSD si inlocuirea lor cu fosti pdl-isti apropiati ai grupării FUNERIU-BADEA-ANISIE.Astfel au ajuns inapoi in functii de inspectori generali…Doxan si Meilă(Caraș-Severin)…Barcari(Ialomita)…Ene(Vâlcea)…Stan(Dâmbovița), etc etc. Faptul că Anisie a fost schimbată din functia de secretar de stat si zburata din minister, cred ca a dat curaj celorlalti sa inceapa decimarea acestei retele infecte, iar acum se inainteaza spre judete.Ghinionul lui Doxan!
Măi a dracului vrăjitoare ce ești, parcă ai lucra la coop. ochiul și timpanul, ce bine le ști tu. Dar tu cum dracului ai fost numit-tă?Nu tot politic, căci doar nu ești vreo sculă de dascăl, căci dacă ai fi ți-ai vedea dracu de treabă nu ai face pe șpionul din conzarvă. Câhhhhh, ai dracu pesedei nu vă convine când v-o trage cineva peste bot. Eu nu fac politică dar când obs. asemena specimene ca tine mă apucă greața. Iar dacă vrei să joci jocul Tu spui una, eu spun multe abia te aștept și atunci să te ți lingvist-o……. Vedem atunci care este d****c și care este doct sau mă rog agramat, că rezultatele tale profesionale le cunoaștem.
Cicero acum , gata cu Che Guevara :))) Vai de capul vostru de limitati mintal . Rade lumea de voi doi , Smeclau si Scarbici , doi clovni .
…clar ba Luci…clar ca sunt acolo doar din “din ratiuni strict profesionale”..vezi sa nu!! Interesant cum a devenit omul arogant si dictatorial tocmai acum cand se vehiculeaza tot felul de nume pentru inlocuirea lui…! Romania te iubesc…din pacate!
Sunt perfect de acord cu tine ca lucrurile pot sta si altfel, daca poti dovedi ceea ce afirmi…ai castigat…eu incercam sa arat care sunt conditiile de posibilitatea pentru a avea “normalitate” in acest caz…sunt convins ca ceea ce scri tu este “in acord cu modul in care stau lucrurile la noi in tara”…sincer sa fiu, inteleg ca lumea nu-l place pe inspectorul general dar ce nu pot intelege e felul in care oamenii fac din sentimentele lor argumente pe care nu mai simt nevoia sa le justifice…cred ca a nu fi de acord cu cineva nu este un argument suficient pentru a il desconsidera….cu atat mai mult cu cat in discutie vorbim de reprezentantul unei institutii extrem de importante…cat despre “elementele clar-obscure” care stau in spatele acestui caz…nu stiu nimic…sper ca “adevarul” sa iasa la lumina!…speranta naiva!
doxyy draga politic ai fost uns….tot politic si zbori…((())..soartaa
Toti vezi zbura politic . Toti lingaii politici . Va injositi si pupati dosuri pentru functii , penibililor . Miclau si Cornici nu au ce cauta in invatamant fiind redusi mintal . Ar trebui sa faca un test de inteligenta si astfel se va vedea clar ca sunt mult sub medie .
În opinia mea de băgăcios pot afirma că, proful DOXAN este bine pregătit ca manager. Ce nu place domnilor profesori reclamagi este faptul că, acest DOXAN dorește ca orele de la clase, să se deruleze normal și profesorii să nu mai absenteze după bunul plac. Încearcă să canalizeze elevii cu medii sub 5 la liceele tehnice sau scoli profesionale nu la liceele consacrate. Domnii profesori reclamagii știu că nu toți elevii pot fi doctori sau ingineri, mai trebuie să fie și muncitori calificați, nu toți vor fi pianiști și că mai trebuie să fie uni care cară pianul. Nu este normal ca învățământul primar să fie cu atâtea probleme de frecvență atât la elevi cât și la personalul didactic. A încercat să stopeze prostia și afacerile profesorilor, clenți politici vezi acilea pe MICLĂU cel rău cu pretenul lui CHISĂLIȚĂ, unde este lacheul de curte și se lăudă prin urbe căci are bani și își poate cumpăra agia ca pe vremuri la Stambul. Și Șterpelescu a avut mălai, dar acum își face doctoratul la POPA ȘAPCĂ. Domnii reclamagii fac parte din tagma celor care la fiecare schimbare de pol de putere, revendică diverse funcții că, vorba olteanului,dacă nu director, măcar inspector. În legătură cu inspectorul molestat verbal de Ins gen DOXAN, din câte cunoaștem acest Dan Stoinel este mega extraordinar de mult spus mediocru, iar cine i-a facilitat obținerea rezultatului pozitiv la acel așa-zis concurs să răspundă. Dacă te prezinți la DOXAN ne-pregătit ai nota 1 cu succes.Eu am însoțit pe cineva care dorea închirierea unui spațiu administrat de instituția cu pricina și doritorul s-a încurcat în vorbe, motiv pentru care am intervenit i-am explicat decidentului scurt concis la obect ce dorim, trânsul a replicat făcând citire din legislația care reglementa problema și am înaintat solicitarea pt CA și în câteva zile s-a rezolvat pozitiv. Apropos, era prima dată în viață, când am intrat în contact cu trânsul. Că a încălcat legislația v-a răspunde, dar mă mir că a greșit cu herii CHIOSA și MICLĂU, despre cel din urmă se dorește să fie uns general. Un alt super mega profi dascăl mediocru să mă ierte Alah că Domne Doamne este plecat puțin în vizită la TRUMP în SUA. Mai dumaieș fraților când reclamați faceți-vă orele renunțați la spăgi, atenții, cadouri și atunci ridicați piatra să dați cu ea, căci dacă analizăm sunteți cam vai mămuța voastră, vedeți ce rezultate aveți în ultimele cincinale domnilor profesori, căci doar voi ați făcut praf învățământul românesc nu agenturili străine. Nu prea vreau să vă salut brusc, dar nu am încotro. Hai la bună vedere.
Miclau a fost o victima a propriilor orgolii si rautati din campanie, a devenit un SUPEREROU in partid si poate reveni in forta ca general iar aghiotantul Cornici serviabil ca inspector de istorie. Ghinionul contestatiei cu nota sub 5 la lasat deocamndata la vatra. Demisia lui Miclau e o poveste. Era greu de clintit. Doar au si ei meritele lor in campanie. Asa cum precizati, Miclau profesional nu prea avea ce sa demonstreze atata timp cat a fost mai mult inspector decat profesor. Ca inspector nu stim cat de bun a fost si de apreciat de subordonati. Dar reclamatia este focalizata pe Doxan atata timp cat este nominalizata si pers potrivita la locul potrivi. O antepronuntare in petitie arata clar intentia. Scopul scuza mijloacele si pana la urma va ajunge general vorba romanului ….. cine trebuie. Ca asai la noi.
Super ce? Super lingăiiiiiiiiiiiii!
Miclau si Cornici … doi inapoiati mintal , doi clovni .
Nu stiu cine ești Măria Ta Cel Cumplit…dar mare dobitoc mai ești pe lângă faptul că ești agramat și semianalfabet!
Să te jignesc, cum faci mah Luci adică CICERO și ștergi răspunsurile, înseamnă să cobor la nivelul tău. Mă apucă groaza la gândul, că mai ești probabil din eroare ca***u didactic pardon cadru didactic și că ești implicat -tă în procesul educațional. Ești de o micime cum nu s-a mai pomenit. Păi de sluga tot slugă moare și tu nu poți trece de acest nivel.
Sa il inveti si pe Cornici purina gramatica fiindca are carente mari la acest nivel .
Cunoasteti profesori buni care vor sa aiba functii in invatatmant? Cei ce vor asta, o fac pentru ca sunt slab pregatiti profesional, plictisiti si dornici de ucis frustrari… daca alegi o asemenea meserie, nu o faci ca sa te bagi intr-o politica mocirloasa cu intentii clare de a face orice altceva decat DASCALIE!
Pingback: „ Portocalii „ de pe feudele patriei. Cati „ agreati „ de Binom exista ?! De ce nu se autosesizeaza nimeni ?! | Sfinxul
Pingback: EXPLOZIV !Cazul “ Bucurica “ – inca un argument SOLID in favoarea Legii raspunderii magistratilor ! Augustin Lazar este OBLIGAT sa ia masuri URGENT ! Procurorii NU sunt mai presus de LEGE ! | Sfinxul